Inspectorii sanitar-veterinari au verificat, în sezonul estival, aproape 2.500 de unităţi de alimentaţie publică şi au aplicat 298 de amenzi, în valoare de peste 2,7 milioane de lei pentru neregulile constatate. Totodată, în aceeaşi perioadă, a fost retrasă de la comercializare aproape o jumătate de tonă de alimente, acestea fiind improprii consumului uman.
Luni, 02.09.2019, 16:37Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), seria controalelor în unităţile de alimentaţie publică amplasate în Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia, efectuate de inspectorii sanitari veterinari, a continuat şi în săptămâna 22-28 iulie, fiind verificate peste 270 de unităţi.
Luni, 29.07.2019, 14:56Pentru abaterile constatate, 26 de unităţi - adică 9 restaurante, o unitate tip fast-food, două unităţi tip bufet, 6 magazine alimentare, 4 baruri, un laborator cofetărie/patiserie, o braserie, o cofetărie, un snack bar - au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 260.000 de lei.
Luni, 22.07.2019, 12:44Opt unităţi de alimentaţie publică au fost închise temporar până la remedierea deficienţelor. Operatorii de plaje au remediat problemele chiar în timpul acţiunii de control.
Marti, 25.06.2019, 17:17