Franţa, Germania şi Regatul Unit au acuzat Iranul, la mai bine de o săptămână după atacul unor instalaţii petroliere în Arabia Saudită, de faptul că este ”responsabil” şi l-au îndemnat ”să se abţină de la orice nouă provocare”, relatează AFP.
Marti, 24.09.2019, 11:25Statele Unite se declară ”pregătite să riposteze” atacurilor cu drone de sâmbătă contra unor instalaţii petroliere din Arabia Saudită, care au antrenat o reducere cu jumătate a producţiei şi au provocat o puternică creştere a cursului aurului negru, relatează AFP.
Luni, 16.09.2019, 12:54Preţurile petrolului au crescut luni cu până la 6 dolari, iar petrolul Brent a consemnat un avans de până la 19,5%, cel mai mare după Războiul din Golful Persic din 1991, în urma atacurilor cu drone împotriva unor unităţi majore de producţie de ţiţei din Arabia Saudită, care au avut loc sâmbătă şi care au dus la blocarea unei producţii reprezentând 5% din oferta globală, transmite Reuters.
Luni, 16.09.2019, 09:57Două instalaţii petroliere din estul Arabiei Saudite au fost ţinta unor atacuri cu drone lansate de rebelii sprijiniţi de Iran.
Sambata, 14.09.2019, 19:44