CSM, în avizul negativ pentru Giorgiana Hosu: Deşi a ocupat funcţii de conducere în cadrul DIICOT încă din anul 2007, nu a identificat în concret ce măsuri trebuie luate pentru remedierea deficienţelor
Secţia pentru procurori a CSM arată, în avizul negativ pentru Giorgiana Hosu propusă de ministrul Justiţiei la conducerea DIICOT, că aceasta nu are soluţii concrete la deficienţele constatate şi nu-şi poate argumenta pertinent atingerea obiectivelor propuse în Proiectul de management. În plus, procurorii afirmă că Giorgiana Hosu a oferit răspunsuri contradictorii sau neconvingătoare la întrebările adresate în timpul interviului, iar unele dintre răspunsurile la întrebările privind comunicarea publică a Direcţiei arată o lipsă de asumare a răspunderii. De asemenea, procurorii o acuză de necunoaşterea realităţii infracţionale pe anumite domenii.
Vineri, 14.02.2020, 17:41