Americanii au încălcat interdicţiile de circulaţie impuse în majoritatea marilor oraşe şi, pentru a şaptea seară consecutiv, au protestat faţă de acţiunea poliţiei care a dus la moartea lui George Floyd. Au fost înregistrate noi pagube materiale, atât în New York, cât şi în Los Angeles, poliţia a intervenit în forţă în apropiere de Casa Albă, au avut loc arestări, dar şi manifestaţii paşnice.
Marti, 02.06.2020, 08:11Militanta ecologistă suedeză Greta Thunberg va participa la marşuri în favoarea protejării mediului în Franţa, pe 13 martie, la Grenoble, şi pe 14 martie, la Paris, evenimente organizate înaintea alegerilor municipale, au anunţat vineri organizatorii, citaţi de AFP.
Vineri, 28.02.2020, 17:45Câteva zeci de mii de polonezi au participat la un Marş al Independenţei, organizat de zece ani la Varşovia de către extrema dreaptă, agitând steagul naţional alb-roşu în mijlocul unor fumigene în aceleaşi culori, relatează AFP.
Marti, 12.11.2019, 11:41Cea mai recentă tragedie din Statele Unite, în care 17 elevi și profesori și-au pierdut viața a scos sute de mii de oameni în stradă. Controlul armelor de foc este o problemă care pare fără soluție în viitorul apropiat. Ambele tabere au...
Duminica, 25.03.2018, 09:02Peste tot in tara, credinciosii au astazi in rugaciuni numele Sfantului Andrei. Inca de seara trecuta, oamenii au luat drumul bisericilor, decisi sa-i ceara Sfantului protectie si, inainte de toate, sanatate. Considerat ocrotitorul romanilor, este...
Vineri, 30.11.2012, 13:25Luna mai 2010 va fi una a pichetelor, a marsurilor, a protestelor si a mitingurilor. Bugetarii din administratie si invatamant sunt nemultumiti de legea salarizarii unice. Pe langa acestia, in luna mai, ameninta sa iasa in strada fermierii si crescatorii de bovine.
Luni, 03.05.2010, 00:00