Antena Căutare

Articole despre sant

Tânăr mort după ce s-a răsturnat cu mașina în șanț

Tânăr mort după ce s-a răsturnat cu mașina în șanț

Marti, 18.08.2020, 08:04
Timiş: Un autobuz în care se aflau 23 de copii a derapat şi a ajuns într-un şanţ. O fată de 16 ani a necesitat îngrijiri medicale

Timiş: Un autobuz în care se aflau 23 de copii a derapat şi a ajuns într-un şanţ. O fată de 16 ani a necesitat îngrijiri medicale

Un autobuz care transporta 23 de copii şi patru adulţi a derapat, luni dimineaţa, pe DC 60, între localităţile Pişchia şi Bencecu de Sus. Din cauza poleiului şi a ceţii, şoferul a pierdut controlul volanului, ajungând în şanţul de la marginea drumului.

Luni, 13.01.2020, 09:00
Mașină de teren răsturnată în șanț, în zona Petriș. O persoană a rămas încarcerată

Mașină de teren răsturnată în șanț, în zona Petriș. O persoană a rămas încarcerată

Două persoane au fost rănite, iar una este încarcerată după ce mașina de teren în care se aflau s-a răsturnat în șanț, în această dimineață, în jurul orei 10:00, în satul Roșia Nouă, comuna Petriș.

Vineri, 25.10.2019, 13:18
O mamă din Călăraşi aflată sub influenţa alcoolului s-a prăbuşit într-un şanţ, lângă copilul ei

O mamă din Călăraşi aflată sub influenţa alcoolului s-a prăbuşit într-un şanţ, lângă copilul ei

Scene îngrozitoare au fost filmate într-o localitate din Călăraşi. O mamă aflată sub influenţa alcoolului s-a prăbuşit într-un şanţ, lângă copilul ei de doar câţiva ani. Vă avertizez că sunt imagini cu puternic impact emoţional.

Sambata, 14.09.2019, 19:21
Johnson a promis că nu va amâna Brexitul: Mai bine mort într-un şanţ

Johnson a promis că nu va amâna Brexitul: Mai bine mort într-un şanţ

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a promis că nu va amâna niciodată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, programată pentru 31 octombrie, subliniind aceasta prin afirmaţia că mai bine ar fi mort într-un şanţ, scrie Reuters.

Vineri, 06.09.2019, 11:29
Mobilizare uriaşă în Dâmboviţa, după ce un bărbat de 75 de ani a fost găsit prăbuşit într-un şanţ, cu o cruce uriaşă lângă el

Mobilizare uriaşă în Dâmboviţa, după ce un bărbat de 75 de ani a fost găsit prăbuşit într-un şanţ, cu o cruce uriaşă lângă el

Omul a spus că a fost lovit de o maşină, apoi abandonat pe marginea drumului. Poliţiştii au avut însă parte de o surpriză atunci când au vizionat imaginile pe camerele de supraveghere. Accidentul era inventat. De fapt, bătrânul furase...

Joi, 04.04.2019, 08:03
Vacă salvată cu excavatorul dintr-un șanț, în judeţul Tulcea

Vacă salvată cu excavatorul dintr-un șanț, în judeţul Tulcea

Acţiune de salvare în judeţul Tulcea. Pompierii din Măcin au fost chemaţi să intervină de urgenţă în localitatea I. C. Brătianu, pentru a salva. o vacă. Aceasta căzuse într-un şanţ. Salvatorii s-au străduit din răsputeri să scoată...

Sambata, 23.02.2019, 09:40
Şeful Poliţiei Locale din Bacău e la un pas să rămână fără loc de muncă, după ce s-a urcat băut la volan şi a ajuns cu maşina de serviciu într-un şanţ!

Şeful Poliţiei Locale din Bacău e la un pas să rămână fără loc de muncă, după ce s-a urcat băut la volan şi a ajuns cu maşina de serviciu într-un şanţ!

Bărbatul a avut mare noroc. Nimeni nu a fost rănit. Însă maşina de serviciu, pe care o folosea şi când nu era la program, are nevoie de reparaţii capitale.

Luni, 14.01.2019, 13:25
Smiley News. Tractare cu peripeții dintr-un șanț

Smiley News. Tractare cu peripeții dintr-un șanț

Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, un nou clip amuzant de pe internet.

Luni, 14.01.2019, 08:56
Scandalos! Un bărbat ar fi fost lovit cu mașina de polițiști, apoi târât într-un șanț, în Maramureș – FOTO

Scandalos! Un bărbat ar fi fost lovit cu mașina de polițiști, apoi târât într-un șanț, în Maramureș – FOTO

Un bărbat ar fi fost lovit de o mașină a Poliției de Frontieră, după care ar fi fost târât de agenți într-un șanț de la marginea drumului. Poliția are o altă variantă a incidentului.

Miercuri, 05.12.2018, 21:30
Scene de groază în Suceava, pentru 20 de oameni care se aflau într-un microbuz! O mașină i-a lovit frontal

Scene de groază în Suceava, pentru 20 de oameni care se aflau într-un microbuz! O mașină i-a lovit frontal

Nouă persoane au fost rănite într-un accident rutier, după ce microbuzul în care se aflau, alături de alți 11 pasageri, a fost lovit frontal de o mașină, marți seară, pe un drum județean din localitatea Frumoasa, în apropierea municipiului Suceava. 

Marti, 04.12.2018, 18:08
Intervenţie dificilă a pompierilor, în Mureş. Salvatorii s-au chinuit aproape două ore să scoată din şanţ un cal care căzuse de pe un pod

Intervenţie dificilă a pompierilor, în Mureş. Salvatorii s-au chinuit aproape două ore să scoată din şanţ un cal care căzuse de pe un pod

Din cauza ceţii, animalul a călcat pe marginea podeţului îngust şi s-a prăbuşit mai bine de doi metri. Din fericire, şi calul, şi căruţaşul au scăpat nevătămaţi.

Luni, 12.11.2018, 07:45
Un alt român a devenit EROU în Italia, după ce a SFIDAT moartea pentru binele altora!

Un alt român a devenit EROU în Italia, după ce a SFIDAT moartea pentru binele altora!

Gest eroic al unui şofer român! Un bărbat a reușit să devină cunoscut în toată Italia ca fiind un erou adevărat după ce și-a riscat viața! Povestea sa este una cu adevărat incredibilă!

Joi, 02.08.2018, 14:00
Gest eroic al unui şofer român din Italia

Gest eroic al unui şofer român din Italia

Gest eroic al unui şofer român din Italia. Bărbatul, aflat la volanul unui camion, a preferat să răstoarne intenţionat vehiculul într-un şant pentru a evita să rănească alţi oameni aflaţi în trafic.

Joi, 02.08.2018, 13:55
Consilier local, adormit în șant

Consilier local, adormit în șant

Un consilier dintr-o comună buzoiană a ajuns de râsul oamenilor, după ce a fost filmat de un localnic, în timp ce dormea într-un şanţ! Bărbatul băuse peste măsură şi nu a reuşit să se ţină pe picioare, nici cu ajutor. Mai mult, a...

Joi, 10.05.2018, 16:31
Este alertă în Argeş! Un barbat a fost gasit mort într-un şanţ, iar politiştii cred că ar putea fi vorba chiar despre un accident rutier

Este alertă în Argeş! Un barbat a fost gasit mort într-un şanţ, iar politiştii cred că ar putea fi vorba chiar despre un accident rutier

Victima are peste 80 de ani, iar familia l-a cautat toată noaptea dupa ce a vazut ca nu a mai ajuns acasă. Vă avertizăm, urmează imagini şi informaţii care v-ar putea afecta emoţional.

Marti, 10.10.2017, 13:19
Momente dramatice pentru o tânără însărcinată şi copilul ei de un an şi jumătate!

Momente dramatice pentru o tânără însărcinată şi copilul ei de un an şi jumătate!

Maşina condusă de soţul ei a fost aruncată într-un şanţ după ce s-a izbit de un alt autoturism al cărui şofer a făcut o manevră fără să se asigure. Mama şi copilul sunt bine. Dar numai pentru că femeia purta centura de siguranţă, iar...

Vineri, 04.08.2017, 13:21
Un incident banal putea să-i fie fatal unui bărbat din judeţul Iaşi

Un incident banal putea să-i fie fatal unui bărbat din judeţul Iaşi

Omul abia plecase de la o înmormântare când, sub privirile cunoscuţilor, s-a prăbuşit într-un şanţ de la marginea drumului şi s-a lovit puternic la cap. Martorii spun că pur şi simplu i-a alunecat piciorul. O ambulanţă l-a transportat de...

Vineri, 21.07.2017, 13:22
Odată cu zăpada, s-a aşternut şi haosul pe şosele. În judeţul Olt, un microbuz plin cu elevi a ajuns în şanţ

Odată cu zăpada, s-a aşternut şi haosul pe şosele. În judeţul Olt, un microbuz plin cu elevi a ajuns în şanţ

Ninsorile puternice au creat haos în toată ţara. În unele zone, autorităţile au decis să închidă circulaţia pe mai multe drumuri naţionale, din cauza viscolului. S-au confruntat şi cu problemele deja obişnuite: ba n-au fost utilaje, ba a...

Miercuri, 14.12.2016, 07:00
Un şofer şi-a pierdut viaţa într-un accident teribil pe o şosea din Timiş

Un şofer şi-a pierdut viaţa într-un accident teribil pe o şosea din Timiş

Un şofer şi-a pierdut viaţa într-un accident teribil pe o şosea din Timiş. Pe un drum alunecos, bărbatul a pierdut controlul autoturismului şi a plonjat într-un şanţ.

Vineri, 02.12.2016, 07:24
Smiley News: Cum ajunge o mașină de poliție în șanț, singură

Smiley News: Cum ajunge o mașină de poliție în șanț, singură

Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica Smiley News, de la Neatza, noi clipuri amuzante.

Miercuri, 26.10.2016, 08:38
O ambulanță care transporta un pacient a rupt un stâlp de eletricitate și a ajuns în șanț

O ambulanță care transporta un pacient a rupt un stâlp de eletricitate și a ajuns în șanț

Momente cumplite pentru o tânără de 17 ani, la bordul ambulanţei care o transporta de urgenţă la spital. Şoferul a pierdut controlul, iar autospeciala a ieşit de pe şosea şi a rupt un stâlp de electricitate.

Duminica, 02.10.2016, 09:15
O femeie de 43 de ani din satul Potlogi, Dâmboviţa, a fost ucisă şi lăsată în şanţ

O femeie de 43 de ani din satul Potlogi, Dâmboviţa, a fost ucisă şi lăsată în şanţ

Caz şocant în Dâmboviţa. O femeie de 43 de ani din satul Potlogi a fost găsită în această dimineaţă, fără suflare, într-un şanţ din localitate. Femeia ar fi fost omorâtă în bătaie noaptea trecută de un bărbat căruia i-ar fi cerut...

Miercuri, 28.09.2016, 13:24
Misiune ratată pentru un blindat al Armatei Române. Proaspăt luat de la reparaţii, TAB ul şi a pierdut o roată şi a rămas în şanţ, pe marginea drumului

Misiune ratată pentru un blindat al Armatei Române. Proaspăt luat de la reparaţii, TAB ul şi a pierdut o roată şi a rămas în şanţ, pe marginea drumului

Moment greu pentru armata română. Un blindat de la Focşani a fost înfrânt în teren. Nu de inamic, ci de un şant. TAB-ul proaspăt luat de la reparaţii a ajuns cu o roată ruptă pe marginea şoselei. În armată totul e sigur, spun oficialii,...

Joi, 01.09.2016, 06:56
O mașină s-a răsturnat în șanț, după ce șoferul a încercat să evite un stâlp

O mașină s-a răsturnat în șanț, după ce șoferul a încercat să evite un stâlp

O fetiţă de 10 ani se zbate între viaţă şi moarte, după un accident grav, provocat de un stâlp căzut pe şosea. În stare gravă este şi un băiat de 17 ani, pasager în aceeaşi maşină.

Duminica, 26.06.2016, 19:06
O bătrână din județul Suceava a găsit un bărbat într-un șanț

O bătrână din județul Suceava a găsit un bărbat într-un șanț

O bătrână din localitatea Horodnicul de Jos, Suceava, a trăit momente de groază după ce-a găsit un bărbat într-un şanţ. Femeia făcea curat după inundaţii când l-a văzut pe bărbat căzut sub un podeţ.

Marti, 21.06.2016, 16:15
Consideră-te norocos dacă ai acest mic "şanţ" între nas şi gură! Ce semnifică

Consideră-te norocos dacă ai acest mic "şanţ" între nas şi gură! Ce semnifică

Toţi avem acel mic şanţ de sub nas, care se rulează uşor până la buza superioară, însă la unele persoane este mai pronunţat decât la altele.

Duminica, 15.05.2016, 16:32
Locuitorii din Medgidia au găsit un proiectil, într-un şanţ

Locuitorii din Medgidia au găsit un proiectil, într-un şanţ

A fost alertă la Medgidia după ce un localnic a găsit, la doar câţiva metri de casă, un proiectil. Omul încerca să se branşeze la reţeaua de apă când a descoperit tubul. Imediat a oprit lucrarea şi a sunat la 112.

Luni, 04.04.2016, 13:13
Un muncitor din Neamţ a fost îngropat de viu într-un şanţ

Un muncitor din Neamţ a fost îngropat de viu într-un şanţ

Un muncitor din Neamţ a fost îngropat de viu într-un şanţ. Localnicii au reuşit să-i elibereze capul, aşa că omul era în viaţă când au ajuns pompierii. Aceştia s-au chinuit zeci de minute să-l scoată din şanţ.

Marti, 29.03.2016, 07:45
Un TIR încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat într-un şanţ, în judeţul Buzău

Un TIR încărcat cu azotat de amoniu s-a răsturnat într-un şanţ, în judeţul Buzău

Tragedia de la Mihăileşti putea să se repete azi, tot în judeţul Buzău. Un tir încărcat cu 24 tone de azotat de amoniu s-a răsturnat într-un şanţ.Grav este că substanţa transportată ar fi putut să explodeze în orice moment, dacă ar fi...

Vineri, 08.01.2016, 13:15
Gropile săpate pentru conductele de apă de pe o stradă din Dej au început să facă victime. O căruţă a căzut în şanţ

Gropile săpate pentru conductele de apă de pe o stradă din Dej au început să facă victime. O căruţă a căzut în şanţ

La nici o zi de când Antena 1 a semnalat pericolul de pe o stradă din Dej, un căruţaş cu tot cu cal şi căruţă au fost înghiţiţi de şanţurile rămase descoperite. Nici măcar echipajul de descarcerare sosit să salveze calul nu a putut...

Vineri, 27.11.2015, 07:19
Tânăr găsit mort într-un șanț nesemnalizat

Tânăr găsit mort într-un șanț nesemnalizat

Săpăturile nesemnalizate corespunzător continuă să facă victime. Un tânăr dintr-un sat buzoian a murit după ce a căzut într-un şanţ şi şi-a frânt coloana vertebrală. Cadavrul a fost descoperit abia a doua zi de un sătean care a...

Marti, 10.11.2015, 13:41
O macara s-a răsturnat într-un şanţ

O macara s-a răsturnat într-un şanţ

Au fost clipe tensionate pe o stradă din Suceava. O macara care descărca o ţeavă pentru nişte lucrări la canalizare s-a răsturnat în şanţul săpat special pentru lucrare. Şoferul a tras utilajul greu prea aproape de marginea şantului, iar...

Marti, 20.10.2015, 13:23
Trupul unui bărbat, găsit de nişte tineri într-un şanţ

Trupul unui bărbat, găsit de nişte tineri într-un şanţ

Descoperire macabră şi bizară în judeţul Satu Mare.Trupul unui bărbat a fost găsit de nişte tineri într-un şanţ, pe marginea unui drum european. Cadavrul era în stare avansată de descompunere şi avea pe el urmele unor muşcături de animale

Marti, 08.09.2015, 13:26
Un copil de 8 ani şi tatăl lui, striviți în propria mașină de un TIR

Un copil de 8 ani şi tatăl lui, striviți în propria mașină de un TIR

Drumul spre casă a fost ultimul pentru un copil de 8 ani şi tatăl lui. Maşina lor a fost aruncată într-un şanţ, ca o minge de ping-pong, de remorca unui tir scăpat de sub control.

Luni, 27.07.2015, 16:18
65 de proiectile descoperite de câţiva muncitori

65 de proiectile descoperite de câţiva muncitori

A fost panică mare, într-o localitate din Prahova. În timp ce lucrau la sistemul de canalizare, câţiva muncitori au descoperit 65 de proiectile din cel de-Al Doilea Război Mondial. Oamenii au sunat imediat la 112.

Miercuri, 06.05.2015, 13:24
O şoferiţă sub influenţa alcoolului a plonjat cu maşina într-un şanţ

O şoferiţă sub influenţa alcoolului a plonjat cu maşina într-un şanţ

O şoferiţă a plonjat cu maşina într-un şanţ de aproximativ trei metri. Femeia spune că nu a văzut semnele care o avertizau că trebuie să facă un ocol. Poliţiştii n-au crezut-o la început, dar apoi au pus-o să sufle în etilotest.

Sambata, 02.05.2015, 08:47
Un mal de pământ s-a prăvălit peste un bărbat din Argeş

Un mal de pământ s-a prăvălit peste un bărbat din Argeş

Un mal de pământ s-a prăvălit peste un bărbat din Argeş şi l-a prins ca într-o capcană. A fost îngropat pe jumătate, dar a supravieţuit. Asta doar pentru că şanţul era asigurat.

Sambata, 04.04.2015, 08:36
Smiley news: Au intrat cu tancul în şanţ!

Smiley news: Au intrat cu tancul în şanţ!

În această ediție a rubricii ”Smiley News”, Cătălin Oprișan ne prezintă, printre altele, un filmuleţ amuzat cu un tanc condus de pro-ruşi care intră într-un şanţ

Luni, 09.03.2015, 09:12
Spectacol de teatru improvizat la o pensiune din Bistriţa

Spectacol de teatru improvizat la o pensiune din Bistriţa

Prima seară din 2015 a venit cu un spectacol inedit, pentru oaspeţii unei pensiuni din Bistriţa. Oamenii au putut urmări un spectacol de teatru improvizat, jucat cu măiestrie de câţiva localnici din comuna Şanţ.

Vineri, 02.01.2015, 08:16
VIDEO: De câți RUȘI e nevoie pentru a SCOATE o mașină din șanț! Operațiunea a avut nevoie de PATRU ÎNCERCĂRI

VIDEO: De câți RUȘI e nevoie pentru a SCOATE o mașină din șanț! Operațiunea a avut nevoie de PATRU ÎNCERCĂRI

1, 2, 3...? Nici măcar pe aproape! Un șofer neatent a ieșit cu mașina de pe carosabil și a ajuns într-un șanț. Nu a pățit nimic, dar habar n-avea că urma să trăiască o adevărată aventură în momentul în care a încercat să readucă automobilul pe drum

Marti, 18.11.2014, 11:09
Un autocar cu 46 de pelerini a ajuns într-un șanț

Un autocar cu 46 de pelerini a ajuns într-un șanț

Aproape 50 de pelerini care mergeau la mănăstirea Prislop cu autocarul, pe DN1, s-au răsturnat de dimineaţă într-un şanţ. Şoferul avea viteză. A încercat să evite o căruţă din faţa lui într-o curbă, însă n-a mai putut să...

Sambata, 15.11.2014, 13:18
Un muncitor a fost îngropat de viu aseară într-un şanţ de patru metri

Un muncitor a fost îngropat de viu aseară într-un şanţ de patru metri

Şanţul în care muncea s-a tranformat într-un mormânt pentru un bărbat din Gorj. Omul a fost îngropat de viu la patru metri adâncime. Un mal de pământ s-a prăbuşit peste el.

Marti, 11.11.2014, 06:48
A murit la întoarcerea din pelerinaj

A murit la întoarcerea din pelerinaj

Pelerinajul de Sfânta Parascheva a îndoliat, astăzi, o familie din Galaţi. Un bărbat de 40 de ani a murit în drum spre casă, iar sora lui şi fiul acesteia au ajuns în stare gravă la spital. Şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a...

Marti, 14.10.2014, 13:03
Gospodari căzuţi în capcanele alcoolului

Gospodari căzuţi în capcanele alcoolului

E octombrie aşa că orice gospodar care se respectă, pune murături. Chiar şi cei care au băut prea mult vin. Pentru murături îţi trebuie însă conservant şi după câteva pahare de alcool e o corvoadă să mergi pe jos până la magazin.

Vineri, 03.10.2014, 06:42
Supărați din cauza lucrărilor

Supărați din cauza lucrărilor

Sute de oameni dintr-o comună hunedoreană se simt mai ceva ca la olimpiadă. Ca să iasă sau să intre în gospodării, trebuie să se comporte ca la o cursă cu obstacole. Asta pentru că şoseaua care leagă Deva de Oradea a intrat în reabilitare.

Joi, 28.08.2014, 16:25
Un autocar plin cu călători s-a răsturnat pe DN1

Un autocar plin cu călători s-a răsturnat pe DN1

Pentru zeci de români care muncesc la mii de kilometri depărtare, vacanţa în ţară era să se termine înainte să înceapă. Autocarul care-i aducea acasă s-a răsturnat într-un şanţ. Anvelopele erau prea uzate, spun revoltaţi unii pasageri.

Marti, 22.07.2014, 06:52
Şi-a găsit mama într-un şanţ, fără suflare

Şi-a găsit mama într-un şanţ, fără suflare

Descoperire dramatică pentru un bărbat din comuna Româneşti. Şi-a găsit mama fără viaţă, cu hainele rupte şi cu urme de lovituri pe trup, într-un şanţ, marginea unui drum.

Luni, 07.07.2014, 13:21
Un autocar plin cu copii s-a răsturnat în sudul Chinei

Un autocar plin cu copii s-a răsturnat în sudul Chinei

Opt copii au murit şi alţi 30 au fost răniţi pe o şosea din sudul Chinei, după ce un autobuz scăpat de sub control a intrat în şanţ şi s-a răsturnat.

Vineri, 11.04.2014, 06:56
Ucraina a construit un şanţ de apărare de-a lungul frontierei cu Rusia

Ucraina a construit un şanţ de apărare de-a lungul frontierei cu Rusia

Regiunea Doneţk din estul Ucrainei, dominată de rusofoni şi lovită de mitingurile activiştilor proruşi, a construit un şanţ de apărare completat cu bariere de beton de-a lungul întinsei sale frontiere cu Rusia.

Marti, 18.03.2014, 18:19
x