"Talismanele noastre norocoase sunt copiii, care sunt alături de noi din public. Ele ne voi purta noroc". Alex și Vali se pot declara doi părinți norocoși. Cele două fetițe ale lor au venit să-i susțină din platou, însă emoțiile și-au spus cuvântul.
Miercuri, 29.11.2017, 21:05S-au înscris în acest concurs pentru că au fost atrași de formatul emisiunii, dar și pentru că Alex este un pasionat al jocurilor de cultură generală. Iar căderea liberă a început în forță, fix pe gustul lui.
Miercuri, 29.11.2017, 20:06Marele Zid i-a pus la grea încercare pe Cătălin şi Elena. Poate cea mai grea de până acum, de la The Wall. A fost un joc tensionat, cu multe urcuşuri, dar mai multe coborâşuri. Situaţia l-a lăsat fără cuvinte până şi pe Valentin Butnaru, prezentatorul emisiunii.
Vineri, 20.10.2017, 21:48