USR a transmis, joi, pe pagina de Facebook, că primari şi viceprimari din întreaga ţară au început să notifice primăriile şi consiliile judeţene că vor pensii speciale, pentru unităţile mici efortul financiar fiind considerabil. ”Pensiile speciale sunt o hoţie, o inechitate, o nedreptate”, susţine USR, care cere premierului să emită o Ordonanţă de Urgenţă pentru eliminarea acestor pensii care, altfel, ar intra în vigoare în 20 de zile.
Joi, 12.12.2019, 17:34Comisia de muncă a Senatului a adoptat joi seară un raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege a salarizării, după trei zile şi mai bine de 25 de ore de dezbatere.
Joi, 18.05.2017, 20:40Invitat în cadrul emisiunii "Previziunile Zilei", Mugur Ciuvică a comentat constatările făcute de ANI pentru cei 62 de aleşi locali declaraţi incompatibili.
Miercuri, 11.12.2013, 10:08Peste 60 de aleşi locali sunt incompatibili sau în conflict de interese, potrivit ANI. Vorbim mai exact de 50 de primari şi 11 viceprimari. Unii dintre aceştia sunt acuzaţi şi de fals în declaraţii. Ana Maria Roman are mai multe informaţii.
Miercuri, 11.12.2013, 10:04În plină ceartă pe buget, senatorii au votat majorarea salariilor pentru primari, viceprimari şi preşedinţi de consilii judeţene. Conform grilei votate, primarul general va avea salariul la fel de mare ca preşedintele ţării. Niciun primar de...
Joi, 28.11.2013, 17:0142 de primari şi viceprimari din România se află în situaţie de incompatibilitate, anunţă Agenţia Naţională de Integritate. Potrivit ANI; cei 42 de aleşi deţineau şi funcţii de conducere în diverse firme.
Miercuri, 03.07.2013, 09:27Consilierii generali Dan Darabont (PSD - fost primar al Sectorului 6 in perioada 2000-2004) si Marcel Octavian Nicolaescu (PNL) au fost alesi viceprimari ai Capitalei, pentru mandatul 2012-2016, in urma votului din prima sedinta a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB) constituit dupa alegerile locale.
Miercuri, 11.07.2012, 19:11Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia a venit miercuri, la sediul DNA in cadrul audierilor intr-un dosar de coruptie legat de modul in care s-a atribuit contractul pentru Serviciul de transport public al municipiului. Hava are calitatea de invinuit, iar celelalte persoane de invinuite complice, conform Mediafax.
Miercuri, 29.02.2012, 00:00Doi oficiali chinezi, fosti viceprimari, au fost executati dupa ce au gasiti vinovati de luare de mita. Suma primita de cei doi barbati ar avea valoarea cumulata de aproape 40 de milioane de dolari.
Miercuri, 20.07.2011, 00:00