Antena Căutare

Fotoreportaj Asia Express, episodul 16. Imaginile care îți vor tăia răsuflarea. Echipa de producție în cursa contratimp

În episodul cu numărul 16 al seriei de fotoreportaje realizate de fotograful Andrei Pungovschi, oamenii au putut vedea ce se întâmplă în spatele camerelor de filmat. Hai să vezi ce nu se vede pe TV!

În spatele emisiunii Asia Express se află zeci de oameni care muncesc din greu pentru a obține o producție cu adevărat excepțională, ce ține cu sufletul la gură milioane de români. | Andrei Pungovschi

Provocarea Asia Express – Drumul Împăraților i-a pus în dificultate pe concurenții celor 9 echipe, dar și pe cameramanii și cei care fac parte din echipa de producție a show-ului, care nu se văd niciodată la TV.

Aventura prin care au trecut toți aceștia este demnă de fotoreportaje ce vor intra în jurnalul cu amintiri al unei echipe extrem de bine sudate, care face eforturi colosale pentru a munci în condiții grele și pentru a reuși să le ofere telespectatorilor o fărâmă din visul asiatic.

Din Turcia, spre Georgia, iar mai apoi pe meleagurile Azerbaidjanului. Concurenții, dar și echipa din spatele Asia Express vor avea misiuni peste misiuni și puține căi ușoare spre a le rezolva. Concurenții sezonului 4 Asia Express au parte de cea mai dură experiență a lor într-un reality show care le testează rezistența fizică, psihică și le întinde la cote alarmante răbdarea.

Alături de ei sunt necontenit cameramanii, prietenii din spatele obiectivelor, care suprind în detaliu cele mai profunde reacții, temeri, bucurii și încercări pe un drum despre care nu se știu prea multe.

Articolul continuă după reclamă

Cine este Andrei Pungovschi, fotograful care surprinde imagini din culisele Asia Express

Andrei Pungovschi este unul dintre cei mai celebri fotografi români, care s-a remarcat prin prisma pasiunii și perseverenței de care a dat dovadă, reușind să vorbească prin imagini.

Pasiunea lui Andrei Pungovschi pentru fotografie s-a dezvoltat în 2006, când a petrecut un an la University of Missouri, unde a studiat noțiuni de fotojurnalism. Mai târziu, a devenit colaborator al agenției France Presse în România și parte a echipei Decât O Revistă.

Citește și: Asia Express 2021. Irina Fodor, dezvăluiri despre peripețiile de care a avut parte pe Drumul Împăraților. Ce a impresionat-o

De-a lungul timpului, fotografiile lui au apărut în diverse publicații străine, printre care The New York Times, The Guardian, Süddeutsche Zeitung, Esquire Romania, The Associated Press. Din anul 2007, a predat câțiva ani fotojurnalism, iar în 2011, a câștigat o bursă de la Fundația Rosalynn Carter, în urma căreia a realizat un proiect despre costurile sociale ale anxietății.

Fotografiile sale au fost premiate la concursuri internaționale, printre care Pictures of The Year International, National Press Photographers Association, The Missouri Press Association, în SUA, BursaPhotoFest în Turcia.

În anul 2021 Andrei Pungovschi a realizat fotoreportaje în Asia Express, sezonul 4.

Ce spune Irina Fodor despre experiența Asia Express

Irina Fodor, prezentatoarea noului sezon Asia Express, a vorbit despre peripețiile de care a avut parte pe Drumul Împăraților, despre eforturile echipei și ale concurenților, dar și despre locurile care au impresionat-o.

Destinațiile spectaculoase, peisajele care își taie răsuflarea și ambiția celor nouă perechi de vedete sunt principalele elemente care vor ține telespectatorii cu sufletul la gură în cel mai nou sezon al show-ului. Prezentatoarea TV a vorbit cu entuziasm despre experiența de care a avut parte în Asia Express.

Citește și: Fotoreportaj Asia Express, episodul 14. Imagini din spatele camerelor de filmat, pe Drumul Împăraților. Ce nu se vede pe Tv

"O să încep cu ce m-a lovit pe mine foarte tare, ca realitate. Toată lumea e de fapt într-o cursă, adică toată lumea, de la producători la producătorii de joc, la producătorii de locații, la mine, operatori, reporteri.

Toată lumea aleargă de dimineață și până se termină cursa în ziua respectivă. Pe mine asta m-a șocat cumva. Eu alerg după felul în care sunt încălțată, nu o să mă vedeți vreodată cu tocuri pentru că nu aș avea cum. Suntem și noi contracronometru constant.", a spus Irina Fodor, vizibil entuziasmată și surprinsă de experiența trăită.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce au făcut Mirela Retegan și fiica ei după eliminarea de la Asia Express. Imaginile publicate dintr-un loc celebru din China
Ce au făcut Mirela Retegan și fiica ei după eliminarea de la Asia Express. Imaginile publicate dintr-un loc...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mesajul plin de semnificație transmis de Connie Preda, după eliminarea de la Asia Express! Detaliul ce i-a uimit pe mulți
Mesajul plin de semnificație transmis de Connie Preda, după eliminarea de la Asia Express! Detaliul ce i-a uimit pe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x