Antena Căutare

Jurnal de Asia, episodul 13. Metodele la care a apelat echipa de producție pentru a lupta împotriva Covid-19 pe Drumul Împăraților

În noul episod din Jurnal de Asia, aflăm cât de greu i-a fost echipei de producție să filmeze această emisiune pe timpul pandemiei. Proiectul este susținut de Superbet.

Marius Damian, unul dintre co-prezentatorii Asia Express, vorbește despre perioada de pandemie. Deși toți concurenții și membrii echipei de producție au fost testați și vaccinați, localnicii erau în continuare sceptici când venea vorba de inetracțiunea cu concurenții Asia Express.

“Eu zic că această emisiune va fi mirarea acestui an al pandemiei”, a spus Adriana Trandafir despre aventura care se filmează în pandemie.

“Am fost prima țară din toate țările care fac un sezon nou în pandemie. Am avut toți mari emoții, nu știam dacă funcționează, (…) dacă putem să intrăm în țări, dacă trebuie să stăm în lockdown”, a declarat Robert Lionte, producătorul executiv al emisiunii.

Echipa de producție Asia Express se temea pentru siguranța tuturor pe timp de pandemie, departe de casă

“De când am plecat de acasă m-am gândit că am fi cumva o generație de sacrifiu, că înfruntăm Asia Express în total alte vremuri”, a adăugat Alexandra Stan în Jurnal de Asia, proiect susținut de Superbet.

“În primul rând a fost cel mai greu sezon pentru mine pentru că (…) a fost mult mai lung, pentru că am avut super panici de la început”, a adăugat Mona Segall, producătorul general al emisiunii.

Citește și: Jurnal de Asia, episodul 12. Provocările pe care le-a întâmpinat Irina Fodor în cursa Asia Express. “Este foarte greu”

În ciuda tuturor grijilor și al eforturilor, concurenții s-au străduit din greu să se mențină sănătoși, find testați periodic, în timp ce se rugau de localnici pentru cazare sau atunci când făceau autostopul.

Multe dintre orașe păreau părăsite. În weekend totul era închis, de la restaurante până la la toate chioșcurile. Concurenții mergeau mulți kilometrii pentru a reuși să fie luați la autostop. De câteva ori echipele au dormit în corturi pentru că mulți localnici se temeau să îi adăpostească în case din cauza coronavirus.

Asia Express - Drumul Împăraților, o aventură de neuitat

Irina Fodor, prezentatoarea Asia Express, este cea care îi va coordona și le va fi alături concurenților în această aventură. Alături de ea pe Drumul Împăraților se vor afla Oase și Marius Damian, cei care le va aduce telespectatorilor Antena 1 cele mai spectaculoase povești din locurile pe care cele nouă echipe le vor străbate.

Cu un euro pe zi, fără cazare, transport, sau mâncare, vedetele vor fi nevoite să treacă prin cele mai dure condiții, prin situații total neprevăzute care se vor schimba de la o zi la alta, dar și să își depășească limitele fizice și psihice.Traseul de pe Drumul Împăraților va începe în Turcia, iar cursa va continua în Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.

Citește și: Jurnal de Asia, episodul 11. Motivul pentru care sezonul 4 se numește Drumul Împăraților

Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele nouă echipe care au plecat în aventura vieții lor. Aceștia se vor "lupta" pentru amuleta de 30.000 de Euro în cel de-al patrulea sezon Asia Express.

Urmărește ediția integral pe AntenaPlay: https://antenaplay.ro/asia-express-sezonul-4. Urmărește toate episoadele din Jurnal de Asia pe Antena PLAY. Jurnal de Asia e un proiect susținut de Superbet.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, episodul 12. Valerie Lungu și Alex Gîlcă, pregătiți de aventură: Vrem să mâncăm orice!
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, episodul 12. Valerie Lungu și Alex Gîlcă, pregătiți de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, episodul 11. Maurice Munteanu și Connie, despre greutățile din competiție!
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, episodul 11. Maurice Munteanu și Connie, despre...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x