Antena Căutare

Asia Express - Drumul Comorilor, lider de piață. Diseară, echipele se luptă în cursa pentru ultima șansă

Cursa de pe Drumul Comorilor a continuat luni seară la Antena 1 cu un traseu lung care a avut ca ultim punct de oprire Manila. După o zi plină de provocări și momente tensionate, cea de-a doua imunitate a etapei a fost castigată de frații Ristei, care au avut o reacție explozivă la aflarea veștii.

Asia Express, sezonul 3

”Dacă ar fi să faci un dicționar ilustrat, la cuvântul bucurie ar trebui să pui reacția mea de la imunitatea asta de astăzi!”, a spus Florin Ristei. Așa se face că cei doi se vor alătura echipei formate din Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, vor avea cazare asigurată și se pot bucura de restul etapei ca turiști. Toți patru au garanția că vor continua competiția, căci echipele imune nu pot fi votate în cursa pentru ultima șansă.

Luni seară, Asia Express - Drumul Comorilor s-a clasat din nou ca lider de piață pe toate categoriile de public. Cel mai dur reality-show a ținut în fața televizoarelor aproape 1.700.000 de telespectatori la nivel național, în minutul de maximă audiență de la 20:17. În intervalul orar în care a fost difuzată emisiunea, 19:58 – 23:50, Asia Express a fost lider de piaţã la nivelul tututor categoriilor de public. Astfel, pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, Antena 1 a condus cu o medie de 8,7 puncte de rating și 24.9% cota de piață, fiind urmată de Pro TV cu 6,8 puncte de rating și 19,5 procente din cota de piață. Şi la nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 a condus topul audienţelor, întregistrând un rating mediu de 7 puncte şi 16.2% cota de piaţã, în vreme Pro TV înregistra atunci 6,1 puncte de rating şi 14.3 procente din cota de piaţã. Și la nivelul întregii țări, cei mai mulți telespectatori au ales să urmărească a doua etapă din Filipine, astfel că emisiunea a fost lider de audiență cu o medie de 6,9 puncte de rating și 16.1 cota de piață, în vreme ce Pro TV se clasa pe poziţia secundã cu o medie de 6,3 puncte de rating și 14.8% cota de piață. Antena 1 a fost lider de audință și la nivelul intervalului cel mai vizionat al zilei, prime-time, situat între 19.00-23.00, pe publicul comercial.

Concurenții au continuat să descopere specificul culturii filipineze în probele de luni seară. După ce au reconstruit steagul țării și au lucrat pentru proprietarii restaurantelor locale s-au îndreptat cu pași grăbiți către Gina, căci doar primele două echipe aveau să se califice la amuletă. Speak și Ștefania şi Adda și Cătălin au fost cei care s-au luptat umăr lângă umăr în cel mai strâns joc de până acum, ce le-a testat îndemânarea, puterea, rapiditatea, dar și abilitatea de a construi puzzle-uri. La doar o piesă diferență, Speak și Ștefania au fost declarați învingători și au adjudecat amuleta în valoare de 1000 de Euro: ”Eram la limită față de cealaltă echipă! A fost cea mai grea amuletă din viața mea. Cred că disperarea noastră o să ne ducă departe”, a spus Ștefania. Seara de luni a continuat cu cea mai savuroasă probă, în care vedetele au fost nevoite să le facă localnicilor adevărate serenade, în timp ce erau acompaniați de un muzicant local. Florin Ristei și Dan au fost cei care au îndeplinit proba cel mai repede, reușind să pășească primii pe covor în fața Ginei și să câștige prima lor imunitate în acest concurs.

DeSpeak firu-n patru! Speak și Ștefania comentează episoadele din Asia Express pe AntenaPlay!... Lia Bugnar și Maria Buză au izbucnit în plâns! I-au cântat și i-au oferit un ajutor unei nevoiașe! Moment emoționant! „E...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, primele declarații după eliminarea de la Asia Express. Ce au spus la finalul aventurii
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, primele declarații după eliminarea de la Asia Express. Ce au spus la finalul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Asia Express, 4 noiembrie 2026. Ce echipă a fost eliminată înainte de marea finală. Irina Fodor a anunțat finaliștii
Asia Express, 4 noiembrie 2026. Ce echipă a fost eliminată înainte de marea finală. Irina Fodor a anunțat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x