Antena Căutare

 Premiera Asia Express- Drumul Comorilor, lider detaşat de audienţã. Ce îi așteaptă pe concurenți în ediția de astăzi

Premiera celui mai dur reality-show a debutat în forță aseară, la Antena 1, impunându-se ca lider detaşat de audienţã la nivelul tuturor categoriilor de public. Cel de-al treilea sezon Asia Express- Drumul Comorilor a început în Filipine, însă nu înainte de a-i trece pe concurenți printr-o primă provocare.

Premiera Asia Express- Drumul Comorilor, lider detaşat de audienţã

După ce au fost abandonați într-o piață de pește cu bagajele de acasă, echipele au fost nevoite să caute un prim indiciu pentru a porni în cursă, iar panica generală și haosul au acaparat competiția: ”Ne uitam toți unul la altul! Eram ca oile, am pornit în aceeași direcție”, a spus Sorin Bontea nedumerit.

Aproape 1.8 milioane de telespectatori la nivel national au urmărit premiera celui mai dur reality-show sâmbătă seară, în minutul de maximă audiență de la 20:40. În intervalul orar în care a fost difuzată emisiunea, 20:00 – 23:55, Asia Express a fost lider de piaţã la nivelul tututor categoriilor de public. Astfel, pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, Antena 1 a condus cu o medie de 8.3 puncte de rating și 25.9% cota de piață, fiind urmată de Pro TV cu 6.2 puncte de rating și 19.3 procente din cota de piață. Şi la nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 a condus detaşat topul audienţelor, întregistrând un rating mediu de 7.2 puncte şi 17.6% cota de piaţã, în vreme ce principalul competitor, Pro TV, înregistra atunci doar 5.2 puncte de rating şi 12.7 procente din cota de piaţã. Și la nivelul întregii țări cei mai mulți telespectatori au ales să urmărească primii pași ai vedetelor pe Drumul Comorilor, astfel că emisiunea a fost lider de audiență cu o medie de 7.3 puncte de rating și 17.3 cota de piață, în vreme ce Pro TV se clasa din nou pe poziţia secundã cu o medie de 5.6 puncte de rating și 13.4% cota de piață.

 Premiera Asia Express- Drumul Comorilor, lider detaşat de audienţã. Ce îi așteaptă pe concurenți în ediția de astăzi

După ce au îndeplinit misiunea imposibilă de conduce niște pedicab-uri, un soi de triciclete fără frâne, concurenții au fost nevoiți să pornească spre anumite locații și să îndeplinească fiecare câte o probă diferită pentru a-și obține rucsacurile. Vedetele au continuat spre primul punct de control, știind că primele trei echipe ajunse la Gina Pistol se califică și în jocul de amuletă. Alex Abagiu și prietenul lui, Radu, Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan au fost cele trei perechi care s-au întrecut într-un joc de coordonare, orientare și rezistență fizică. După o luptă strânsă, Alex Abagiu și Radu au fost cei care au câștigat primul lor avantaj în cursă și suma de 1000 Euro: ”Dacă întrebai pe cineva, nimeni n-ar fi pariat pe noi! Nici eu n-aș fi pariat pe noi după ce am văzut proba asta!. În vreme ce echipa câștigătoare a avut posibilitatea de a-și continua drumul fără să îndeplinească următoarea misiune, ceilalți au fost nevoiți să rezolve niște ecuații pentru a merge cu barca. Alex Velea și Mario au fost echipa aleasă de Alex Abagiu și Radu să traverseze cu barca cu vâsle, iar acest lucru i-a adus pe ultimul loc în clasamentul zilei.

Articolul continuă după reclamă

 Premiera Asia Express- Drumul Comorilor, lider detaşat de audienţã. Ce îi așteaptă pe concurenți în ediția de astăzi

Ediția premieră s-a încheiat cu un mesaj de la Gina Pistol, care a oprit cursa și i-a sfătuit pe concurenți să își caute cazare. Premiera celui mai dur reality-show continuă și în această seară, de la 20:00, pe Antena 1. Pentru prima dată în acest sezon, cele nouă echipe care au pornit pe Drumul Comorilor vor fi nevoite să găsească un loc în care să doarmă și o masă caldă, conștienți de faptul că totul în această cursă depinde de abilitatea lor de a se descurca în situații limită. ”Fix oamenii care au cel mai puțin sunt și cei care vor să te ajute cel mai mult”, va fi de părere Florin Ristei. Moralul celor nouă cupluri de vedete va fi pus la grea încercare, iar prima noapte din Filipine va veni și cu multe lecții de viață. Despre ce este vorba, telespectatorii vor vedea diseară.

 Premiera Asia Express- Drumul Comorilor, lider detaşat de audienţã. Ce îi așteaptă pe concurenți în ediția de astăzi

Tot azi, de la 20:00, cursa continuă într-un ritm amețitor, iar concurenții vor fi acaparați de tot felul de senzații extreme. Fizicul fiecăruia ei va fi pe punctul de a ceda în cursa extremă spre unul dintre punctele de control. Pentru a ajunge la Gina Pistol, însă, vor fi nevoiți să treacă un test de anduranță și să urce sute de trepte, într-o căldură insuportabilă: ”Plec acasă! Eu nu vreau să mor aici”, va spune Nico epuizată. O altă probă din seara aceasta le va face cunoștință concurenților cu cultura filipineză, iar partea lor artistică va fi testată. Echipele se vor întrece într-un concurs de dans tradițional, dar nici această misiune nu va trece fără peripeții, iar nervii vor ceda rând pe rând pe Drumul Comorilor.

Un singur cuplu de vedete se va clasa astăzi pe primul loc și va obține prima imunitate a etapei. Ei vor beneficia de cazare la hotel, transport şi certitudinea de a rămâne în joc și a se relaxa, în vreme ce restul vor continua să îndure probele din competiția celui mai dur reality-show. Care va fi echipa câștigătoare, dar și cum va decurge cea de-a doua ediție premieră Asia Express- Drumul Comorilor, telespectatorii Antena 1 pot vedea diseară, de la 20:00.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

Perioada 15 februarie 2020

O nouă probă le-a dat bătăi de cap concurenţilor! Răzvan Fodor și chef Bontea, succes total: ”Am ghicit din prima!”... Prima zi în Filipine s-a încheiat. Prin ce peripeții au trecut concurenții când și-au căutat cazare: ”Fix oamenii care a...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Concurenții Asia Express, puși în situații care stârnesc hohote de râs. Cea de-a noua ediție, lider incontestabil de audiență!
Concurenții Asia Express, puși în situații care stârnesc hohote de râs. Cea de-a noua ediție, lider...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Edi Hordilă și Radu Isac au fost eliminați din Asia Express, în cea de-a opta ediție, lider detaşat de audiență! Ce urmează
Edi Hordilă și Radu Isac au fost eliminați din Asia Express, în cea de-a opta ediție, lider detaşat de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x