Antena Căutare

Cursa pentru ultima șansă, noutate în Asia Express – Drumul Elefantului

În seara aceasta, de la 20.00, pe Antena 1, o nouă ediție Asia Express – Drumul Elefantului va dezvălui noutatea sezonului: cursa pentru ultima șansă.

În seara aceasta, de la 20.00, pe Antena 1, o nouă ediție Asia Express – Drumul Elefantului va dezvălui noutatea sezonului: cursa pentru ultima șansă.

Conform regulamentului celui de-al doilea sezon, în timpul cursei, două echipe se luptă pentru imunitate. Cuplurile de vedete ce câștigă sunt salvate de la eliminare și beneficiază de cazare la hotel, masă și transport.

La polul opus, ultimele două echipe care ajung la punctul de control se califică automat în cursa pentru ultima șansă. Acestora li se va alătura și o a treia echipă, votată de toți concurenții aflați în joc, în funcție de strategii. Astfel, trei cupluri de vedete pornesc într-o aventură a cărei miză este foarte mare: locul lor în competiție.

La finalul serii, clasamentul final al ultimului punct de control va stabili care dintre cele trei echipe ce au participat în cursa pentru ultima șansă riscă să își piardă locul în competiție. Totul depinde de culoarea elefantului din cutia securizată. Roșu implică eliminarea imediată, în vreme ce verdele îi ajută pe ultimii clasați să rămână în joc, însă cu un handicap pentru următoarea etapă.

Articolul continuă după reclamă

Care sunt cele trei echipe care vor participa diseară în cursa pentru ultima șansă, prin ce provocări vor trece aceștia și ce vedete se vor clasa pe ultimul lor după un traseu extrem de tensionat prin Sri Lanka, telespectatorii Antena 1 pot vedea de la 20.00, într-o nouă ediție a celui mai dur reality show.

Ana Morodan și Teleșpan câştigã imunitatea în Asia Express... Voturi și imunitate pentru concurenți! Cursa pentru ultima șansă, noutatea sezonului 2 Asia Express – Drumul Elefantului...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, episodul 3. Irina Fodor povestește cum s-a desfășurat competiția
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, episodul 3. Irina Fodor povestește cum s-a desfășurat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce mesaje de susținere au transmis mai mulți foști concurenți Asia Express după diagnosticul primit de Alina Pușcău
Ce mesaje de susținere au transmis mai mulți foști concurenți Asia Express după diagnosticul primit de Alina...
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x