Antena Căutare

Florin Ristei şi fratele său au pornit în aventura vieţii lor: „Asia Express”! Ce problemă întâmpină fiecare dintre ei

Frații Florin Ristei și Dan Ristei luptă pentru marele premiu la „Asia Express”, fără bani în buzunar, fără cazare asigurată sau transport . Cum pentru unul dintre ei cel mai dificil lucru este vorbitul cu străinii, celălalt trebuie să facă tot posibilul ca echipa să ajungă la destinațiile date. 

Lui Florin Ristei îi revine o sarcină şi mai dificilă. Să asigure bunădispoziţia, indiferent de greutatea sarcinii pe care o au de îndeplinit.

Aventurieri din fire, fraţii Ristei se bucură din plin de experienţa Asia Express. Indiferent cât de solicitante sunt încercările prin care trec, cei doi au mereu zâmbetul pe buze.

Dacă pe Dan cel mai mult îl afectează lipsa alimentelor, pentru Florin Ristei problema pur şi simplu nu există.

„Cu mâncarea nu am probleme, ca dacă am stat la cămin, cu 50 de lei... Stați liniștiți! Mănânc aer!”, a spus Florin Ristei.

Câştigătorul X Factor recunoaşte că are o problemă când vine vorba de interacţiunea cu oamenii străini. Mai în glumă, mai în serios, artistul spune că este un tip timid, căruia îi este greu să socializeze.

„Pentru mine personal cel mai greu lucru și aproape imposibil pe care nu l-am făcut niciodată și nu cred că mă descurc este să opresc mașini și să vorbesc cu oamenii. Nu am putut niciodată, dacă vă vine să credeți.. Nu am agățat în viața mea o fată”, a mai spus Florin Ristei.

Dan Ristei a dezvăluit cum rezistă la stres: „Sunt căsătorit”. „Sunt mai relaxat decât el și poate lucrul asta uneori este mai bun când te agiți atât de mult cred că îți pierzi și ani din viață”, a precizat el.

Cei doi consideră că au avantajul că sunt împreună, deoarece relația dintre frați este cea mai puternică.

La jumătatea lunii octombrie, nouă perechi de vedete au plecat pe Drumul Comorilor, prin Filipine șI Taiwan. Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Nico și fiica ei, Adda și soțul ei, Ristei și fratele lui, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Alex Velea și Mario Fresh sunt cei care luptă anul acesta pentru premiul de 30.000 de Euro și pentru mult râvnitul titlu de câștigator Asia Express, cel mai dur reality show din România, cee va fi difuzat curând la Antena 1.

Alina Ceuşan şi Carmen Grebenişan, fără farduri și bucle în Asia Express: "Măcar cu rimel să ne dăm..."... Gina Pistol, înspăimântată în „Asia Express”! Cum a ajuns să doarmă. „Pe tavan pare a fi sânge” – Video...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum definesc Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu luxul după Asia Express. Ce au realizat în timpul competiției
Cum definesc Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu luxul după Asia Express. Ce au realizat în timpul competiției
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Maurice Munteanu și Connie Preda, eliminați de la Asia Express, într-o ediție lider de audiență.Ce s-a întâmplat pe Drumul Mătăsii
Maurice Munteanu și Connie Preda, eliminați de la Asia Express, într-o ediție lider de audiență.Ce s-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x