Antena Căutare

Speak și Ștefania, salvați de ancora verde, după ce au pierdut cursa pentru ultima șansă, în Asia Express, sezonul 3

Marți seară, în sezonul 3 Asia Express, trei echipe au luptat cot la cot în cursa pentru ultma șansă, un traseu plin de adrenalină menit să îi facă să demonstreze că merită să rămână în competiție. După un maraton de probe și misiuni obositoare, Speak și Ștefania au ajuns pe ultimul loc în clasament, motiv pentru care soarta lor a depins doar de ancora din cufăr.

Galerie
Speak și Ștefania au fost salvați de ancora verde

Din fericire, aceasta a fost verde, iar cei doi vor continua aventura pe Drumul Comorilor și în cea de-a șasea etapă Asia Express: ”Gina era extrem de fericită, iar eu nu știam cum să mă exteriorizez! Ștefan nu își dă seama încă, dar este foarte fericit și el!, a spus Ștefania la aflarea verdictului.

Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Adda și Cătălin au fost cele două echipe ce s-au calificat automat în cursa ultimatum în urma clasamentului obținut, în vreme ce Speak și Ștefania s-au alăturat în urma votului majoritar. Pentru cele trei cupluri, ziua a început cu o probă dificilă chiar în mijlocul deșertului, iar temperaturile le-au dat mari bătăi de cap încă din primele minute. Concurenții au fost nevoiți să rezolve sudoku, unde au refăcut un traseu pe dunele de nisip pentru a obține imaginile necesare, au parcurs un traseu prin deșert cu jeep-ul, ca mai apoi să pună cap la cap un indiciu scris în tagalog cu ajutorul localnicilor. Odată ajunși la adresa menționată, au cărat panouri de frunze către următoarea misiune, doar pentru a afla acolo că trebuie să le folosească pentru a construi o casă kubo, specific filipineză, pe care au transportat-o într-un parc, dar au și folosit-o pentru a reface o imagine religioasă. Cea mai epuizantă probă a fost chiar ultima, iar vedetele au lucrat în echipă și au parcurs un traseu pe holurile unui hotel pentru a descoperi indicii și a deschide o cameră secretă, acolo unde i-a așteptat un ultim test de îndemânare. ”A fost, poate, cea mai grea cursă pentru ultima șansă!, a spus Gina la finalul serii.

”Fix ce nu voiam să se întâmple, aia s-a întâmplat. Probabil acesta este unul dinte motivele pentru care cursa pentru ultima șansă e mai grea. Te încearcă mereu sentimentul că pleci acasă!, a mărturisit Speak, ajuns pe ultimul loc alături de Ștefania. Dacă celălalte două echipe au fost în afara oricărui pericol, Speak și Ștefania au așteptat verdictul ancorei, care din fericire a fost verde. Prin urmare, cei doi vor continua competiția și în cea de-a șasea etapă Asia Express- Drumul Comorilor, ce începe duminică, de la 20:00, pe Antena 1.

Bontea, criză de râs! Speak și Ștefania rămân în competiție! S-au simțit sechestrați! Ce s-a întâmplat în „Asia Express”... Echipele "Asia Express" dau cărțile pe față! Cât e prietenie, cât rivalitate? Speak: "Unfollow și block p...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, episodul 3. Irina Fodor povestește cum s-a desfășurat competiția
Jurnal de călătorie - Asia Express | Drumul Mătăsii, episodul 3. Irina Fodor povestește cum s-a desfășurat...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce mesaje de susținere au transmis mai mulți foști concurenți Asia Express după diagnosticul primit de Alina Pușcău
Ce mesaje de susținere au transmis mai mulți foști concurenți Asia Express după diagnosticul primit de Alina...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției!
Ilie Bolojan, acuzat că și-ar fi rezolvat o problemă sentimentală cu ajutorul poliției! BZI
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi cer ajutorul lui Nicușor Dan
Alertă de țeapă imobiliară model Nordis, la Brașov! Peste 400 de familii riscă să-și piardă casele și îi... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor...
Ultimele randuri scrise de fiica lui Cazimir Ionescu. Ce le spune parintilor... Redactia.ro
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile
Oraşul din România în care are loc cel mai mare festival al berii. Ţine 11 zile Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x