Antena Căutare

Finala Burlacul 1 iulie 2021. Ana Bene a petrecut 24 de ore alături de Andi Constantin. Cum a decurs întâlnirea celor doi

Cu 24 de ore înainte de decizia finală, Burlacul a avut parte de cel de-al doilea date alături de Ana Bene, concurenta care i-a atras atenția încă din prima clipă.

După ce a avut parte de o întâlnire memorabilă cu Simona Bălăceanu, a venit și rândul Anei Bene, care a așteptat cu nerăbdare să petreacă cele 24 de ore alături de bărbatul pe care îl vrea lângă ea.

Cei doi au legat o relație foarte strânsă încă de la început, iar acest single date îl va ajuta pe Andi Constantin să ia o decizie la final. Deși și-a expus sentimentele față de Burlac într-un mod direct, concurenta s-a hotărât să se dechidă mai mult la acest single date și să îi ofere șansa de a o cunoaște mai bine.

Ce s-a întâmplat între Andi Constantin și Ana Bene la date-ul de 24 de ore

Burlacul s-a decis să se simtă din nou copil alături de Ana Bene, motiv pentru care întâlnirea lor a început într-un parc de aventură de la malul mării. Cei doi și-au propus să porfite de orele petrecute împreună și să se descopere unul pe celălalt.

"Plec la acest date la fel ca la cel cu Simona, fără nicio așteptare, însă cu intenția de a mă simți bine. Am decis să mergem într-un parc de aventură și să fim copii. (...) Cred că am fost prea mulți adulți, e timpul să fim și copii, să regăsim plăcerea în lucrurile mai mici. Nu am mai văzut-o în contextul ăsta, ea tot spune că este copilăroasă, nebunatică, am vrut să îi văd și partea asta.", a dezvăluit Burlacul despre date-ul cu Ana Bene.

Citește și: Burlacul 12 martie 2021. Ana Bene, femeia care l-a impresionat pe Andi Constantin cu povestea sa de viață

Deși este pentru prima oară când merge într-un parc de aventură, concurenta s-a descurcat de minune și l-a impresionat pe Andi Constantin cu ambiția sa de a trece peste toate obstacolele traseului.

Din întâlnirea pe care a avut-o cu Ana Bene, Burlacul și-a dat seama de faptul că tânăra are încredere în el.

"Am găsit o Ana mult mai dezinvoltă și mai relaxată. M-a ajutat și pe mine să mă relaxez mai ușor, să fiu mai prezent alături de ea și mai activ. Cred că prima activitate pe care am avut-o la date a fost una bună pentru noi. Cred că încrederea asta a ei este dublată și de încrederea mea, cred că de asta am simțit mult mai ușor să mă deschid și să ies la iveală, să nu rămân în gândurile mele. Ana mi-a câștigat încrederea prin faptul că a fost consecventă pe tot parcurul emisiunii. Aceasta stabilitate m-a ajutat pe mine să mă deschid mai mult în fața ei.", a mai adăugat el, vizibil entuziasmat de timpul petrecut cu Ana Bene.

Cele 24 de ore petrecute împreună le-a permis celor doi să se cunoască mai bine și să vadă cum ar decurge o zi obișnuită din viața lor. Date-ul lor a fost unul romantic, iar din peisaj nu au lipsit nici săruturile pasionale, care i-a apropiat din ce în ce mai mult.

Citește și: Burlacul 24 iunie 2021. Andi Constantin, pus la încercare de Ana Bene. Au mers în parc, însoțiți de un copil

Andi Constantin a pregătit și o a doua surpriză pentru concurentă: o nouă plimbare pe cal, care le-a adus aminte de primul lor single date din Turcia.

"Dacă atunci eram temători în fața necunoscutului, acum avem mai multă încredere în noi. Dacă atunci eram curioși, acum avem destule informații să ne facem o idee despre cum e celălalt. Dacă atunci eram detașați, acum suntem mai implicați. Dacă atunci eram doi străini, acum simt că avem încredere unul în celălalt și că avem un punct bun de plecare", a mai mărturisit Burlacul despre relația lui cu Ana Bene.

Concurenta a reușit să îi facă ziua mult mai frumoasă Burlacului și să îi readucă zâmbetul pe buze.

Finala Burlacul 1 iulie 2021. Andi Constantin și Simona Bălăceanu au petrecut 24 de ore împreună. Ce s-a întâmplat între... Finala Burlacul 1 iulie 2021. Andi Constantin a mers la aeroport după Melissa Azak. Ce i-a spus...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a cucerit-o pe brunetă
Cu cine se iubește Simona Bălăceanu, fosta finalistă din sezonul 4 Burlacul. Cum arată bărbatul care a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x