Cele mai importante faze din Turcia - România au putu fi urmărite în format LIVE TEXT și pe site-ul a1.ro.
FINAL de meci! Naționala României ratează calificarea la Campionatul Mondial din 2026.
min. 90: De la margine se arată doar 3 minute de prelungire
min. 82: Vlad Dragomir încearcă poarta de la aproximativ 25 de metri, dar balonul se duce pe lângă poartă
min. 77: BARĂ pentru România! În urma unei lovituri de la colț mingea a ajuns la Stanciu, care a tras plasat, dar balonul a lovit bara și s-a plimbat prin fața porții lui Cakir
min. 71: Ionuț Radu intervine senzațional la șutul în diagonală trimis de Arda Guler!
min. 60: Ocazie mare pentru gazde! Yildiz trimite în bara transversală din careul nostru!
min. 59: Hagi execută o lovitură liberă din lateral, dar mingea se duce pe lângă poartă
min. 56: Ocazie uriașă pentru România! Ianis Hagi a reluat din prima o minge venită din aer, dar balonul s-a dus puțin pe lângă poarta turcilor.
min. 53: GOL Turcia! Arda Turan îl găsește excelent pe Kadioglu, care înscrie de lângă Rațiu
min. 48: Yuksek trage de la distanță, dar trimite slab și fără să pună probleme pentru poarta noastră!
START DE REPRIZA SECUNDĂ! Nicio schimbare la pauză în cele două formații!
min. 45: FINAL DE REPRIZA!
min. 36: După o acțiune în care Man l-a blocat, în ultima clipă, printr-o alunecare, pe Arda Guler, care se pregătea să centreze în fața porții, a urmat un corner, iar Kadioglu a șutat de la distanță, pe lângă poartă.
min. 32: Rațiu pierde ușor o minge și turcii pornesc spre poarta, dar finalizarea lui Arda Guler este dezamăgitoare din fericire pentru noi.
min. 23: BARA TRANSVERSALĂ pentru tricolori! Se semnalizase însă ofsaid la Bîrligea.
min. 22: Hagi trimite spre poarta din doua încercare, dar mingea este deviată în corner de un fundaș turc.
min. 19: Ionuț Radu reține fără emoții balonul după un șut deviat trimis din afara careului.
min. 16: Faza periculoasă la poarta noastră! Calhanoglu a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, dar din fericire a tras peste transversală.
min. 8: Radu respinge din fața porții după o incursiune a turcilor pe partea dreaptă
START DE MECI! HAI, ROMÂNIA!
UPDATE! Pe Beșiktaș Stadium s-au intonat imnurile de stat, într-o atmosferă incendiară.
Echipele de start
TURCIA: Cakir - Muldur, Akaydin, Bardakci, Kadioglu - Yuksek, Calhanoglu - Bariș Yilmaz, Guler, Yildiz - Akturkoglu
Rezerve: Gunok, Bayindir, Karazor, Elmali, Ozcan, Kokcu, Gul, Kabak, Kahveci, Aydin, Akgun, Ayhan.
Selecționer: Vincenzo Montella
ROMÂNIA: I. Radu - Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu - R. Marin, V. Dragomir - Man, I. Hagi, Mihăilă - Bîrligea
Rezerve: Aioani, L. Popescu, Coubiș, V. Ghiță, Screciu, Al. Dobre Baiaram, Stanciu, Miculescu, Fl. Tănase, M. Coman, Sorescu
Selecționer: Mircea Lucescu
Naţionala României mai are o şansă de a se califica la Cupa Mondială de anul viitor prin intermediul meciurilor de baraj. Pentru a ajunge la turneul final, "tricolorii" trebuie să câştige două meciuri, semifinală şi finală, ambele disputate într-o singură manşă.
România şi Turcia s-au întâlnit ultima dată în noiembrie 2017, într-un meci amical, iar atunci "tricolorii" s-au au învins cu scorul 2-0, după o ”dublă” a lui Gicu Grozav.
Cu două zile înaintea duelului de la Istanbul, a fost desemnat arbitrul acestei partide. Francezul Francois Letexier (36 de ani) este cel care va conduce partida de joi.
Gică Hagi e încrezător înainte de Turcia – România: “Dacă ne apărăm bine, sunt şanse mari”
Gică Hagi are încredere că România poate obţine un rezultat mare la Istanbul, dacă jucătorii lui Mircea Lucescu se vor apăra bine. De asemenea, el a declarat că nu s-ar fi pus niciodată problema să nu meargă la Istanbul. Antena Sport a anunţat în exclusivitate că Gică Hagi e decis să meargă în Turcia:
“Trebuie să fim cu toţii optimişti, trebuie să avem curaj şi multă încredere. Mergem să câştigăm. Băieţii să prindă o zi bună. Toată lumea, nea Mircea, jucătorii, să fie inspiraţi. E clar că întâlnim o echipă foarte bună, foarte talentată, dar şi noi suntem talentaţi, la fel ca ei. Dacă ne apărăm bine, sunt şanse mari.
Noi mergem pentru meci, nu mergem să ne distrăm. Mergem să vedem meciul. Ne interesează să câştigăm, astea sunt gândurile noastre. Mergem să îi sprijinim pe băieţi.
Vorbim de două echipe talentate care au fost la EURO. Au trecut de grupe. Sunt echipe bune. De aici încolo fiecare trebuie să demonstreze care e mai bună. Din păcate pentru mine, am picat cu Turcia. Nu îmi împart inima, nu se poate, dar cineva o să plângă la sfârşit sau o să fie trist. Vorbim de un meci de un ritm şi de un intensitate foarte bun. Ei au doar un avantaj legat de terenul propriu, dar jucătorii trebuie să fie conectaţi, foarte inteligenţi, pentru că au jucat la Europene, au experienţă.
Motto-ul meu e că echipa câştigă meciul, aduce trofee, jucătorul face diferenţa. Ca să câştigi, trebuie să marchezi. Trebuie să ai convingere, să crezi în ce faci, să te duci să marchezi goluri. Dar trebuie şi să te aperi foarte bine”, a spus Regele.
Istoria confruntărilor directe dintre Turcia și România
În deplasare, ”tricolorii” au întâlnit selecționata semilunei în opt partide și s-au înregistrat câte două succese pentru fiecare reprezentativă și patru meciuri încheiate la egalitate, conform frf.ro.
Istoria confruntărilor directe a început încă din 1923, cu un amical terminat 2-2, meci cu semnificație aparte în istoricul adversarilor noștri. A fost primul lor meci la nivel de reprezentativă, debutul istoric al Turciei pe scena internațională!
Ultimele două dueluri jucate la Istanbul s-au încheiat cu o înfrângere și un succes pentru naționala României. Primul, un meci amical, a fost câștigat de gazde cu 2-0, în 2010. Cel de-al doilea, care a contat pentru Preliminariile de Campionatului Mondial din 2014, a fost câștigat de noi cu 1-0 (2012), prin golul lui Gicu Grozav.
Turcia - România LIVE Text pe a1.ro, joi de la ora 19:00 | Echipele probabile:
Turcia (4-2-3-1): Cakir - Celik, Bardakci, Kaplan, Kadioglu - Calhanoglu, Kokcu - Yilmaz, Guler, Yildiz - Gul. Selecționer: Vincenzo Montella
România (4-2-3-1): Aioani - Rațiu, Drăgușin, Ghiță, Bancu - R. Marin, Dragomir - Man, Hagi, Mihăilă - Bîrligea. Selecționer: Mircea Lucescu
Lotul României pentru barajul cu Turcia. Dilema Ionuț Radu!
PORTARI: Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 7/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0), Mihai POPA (CFR Cluj, 0/0), Cătălin CĂBUZ (FC Argeș, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 50/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0);
MIJLOCAȘI: Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Florin TĂNASE (FCSB, 26/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 2/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 2/1);
ATACANȚI: Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 7/2), David MICULESCU (FCSB, 6/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0).
În cazul în care va trece de Turcia, România va disputa finala barajului cu învingătoarea partidei Slovacia – Kosovo. Dacă va pierde, naţionala lui Mircea Lucescu este obligată să dispute un meci amical cu învingătoarea confruntării amintite anterior.
Dacă se va califica la World Cup 2026, turneu care se vede live în AntenaPLAY, România va face parte din Grupa D, alături de SUA, Australia şi Paraguay.
Cât costă mingea cu care se va juca în barajul Turcia – România. Așa arată balonul...