Antena Căutare

Chef Dumitrescu a dat cărțile pe față, după ce echipa lui Scărlătescu n-a luat niciun vot: "Chef Cătălin este un bucătar excepțional"

Tensiunea crește cu fiecare confruntare între cele trei echipe, asta pentru că doar cei mai buni vor ajunge în semifinale.

Tensiunea crește cu fiecare confruntare între cele trei echipe, asta pentru că doar cei mai buni vor ajunge în semifinale.

La proba farfuriei alb-negru, chef Florin Dumitrescu a atins apogeul bucuriei, după ce a obținut șapte farfurii și a scăpat de duel. La cealaltă extremă, nervii au fost întinși la maximum pentru echipa neagră, care nu a reușit să obțină niciun vot.

Concurenții au plâns, au spart vesela, s-au enervat, totul sub ochii mască ai lui Scărlătescu, căruia nu i-a venit să creadă. ”Nu se poate așa ceva. Ceva nu fac bine”, a fost replica acestuia.

În tot acest timp, colegul său Dumitrescu a ținut să precizeze că nici el nu înțelege cum se poate ca Scărlătescu să o țină într-o continuă înfrângere.

”A gătit paste, farfuria arăta impecabil. Eu de la el am învățat să fac paste. Cătălin Scărlătescu e un bucătar extraordinat și cred că nu-l ajută echipa”, a mărturisit chef Dumitrescu.

Echipele se ”subțiază”, cuțitele se ascut și mai mult! Chefii pun la bătăie totul pentru a câștiga (LIVE TEXT)... Nu oricine ajunge chef! Florin Dumitrescu: "De la 14 ani până azi, la 29, mi-am depășit de foarte multe ori limitel...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video Zaid Mohannad, super interviu despre experiența de la Chefi la Cuțite Zaid Mohannad, super interviu despre experiența de la Chefi la Cuțite Miercuri, 25.10.2023, 17:30
Video recomandate
Hello Chef sezonul 6, 2 decembrie 2023. Roxana Blenche și Chef Alex Comerzan au gătit borș moldovenesc și clătite cu urdă și mărar
Hello Chef sezonul 6, 2 decembrie 2023. Roxana Blenche și Chef Alex Comerzan au gătit borș moldovenesc și clătite cu urdă și mărar Sambata, 02.12.2023, 15:00
Chefi la cuțite, sezonul 9. Ce mai face și cum arată Narcisa Birjaru. Câștigătoarea show-ului culinar publică rar poze cu ea

Chefi la cuțite, sezonul 9. Ce mai face și cum arată Narcisa Birjaru. Câștigătoarea show-ului culinar publică rar poze cu ea

Narcisa Birjaru, câștigătoarea Chefi la cuțite sezonul 9, și-a luat prin surprindere prietenii virtuali cu o fotografie înduioșătoarea. Tânăra nu este foarte activă în mediul online, fapt pentru care internauții așteaptă cu nerăbdare să vadă ce mai postează aceasta.

Marti, 21.11.2023, 14:54
(P) Concurenții de la Chefi la cuțite sezonul 12, ajutați de Irina Fodor la una dintre probe. Ce le-a oferit

(P) Concurenții de la Chefi la cuțite sezonul 12, ajutați de Irina Fodor la una dintre probe. Ce le-a oferit

Irina Fodor i-a luat prin surprindere pe concurenți atunci când a decis să îi ajute, la unul dintre battle-uri. Surpriza a fost mare atunci când au descoperit toți despre ce este vorba.

Marti, 21.11.2023, 08:08
Ce mai face Ionuț Belei, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 8. Și-a refăcut viața amoroasă și s-a reprofilat

Ce mai face Ionuț Belei, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 8. Și-a refăcut viața amoroasă și s-a reprofilat

Ionuț Belei, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 8 și-a luat prin surprindere fanii cu nu anunț neașteptat. Tânărul a decis să își deschidă o nouă afacere, într-un domeniu complet diferit față de cel gastronomic. Iată cu ce se ocupă acum!

Vineri, 17.11.2023, 12:28
Unde locuiește Janni Alexandridis în prezent. Câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 12 a luat o decizie surprinzătorare | EXCLUSIV

Unde locuiește Janni Alexandridis în prezent. Câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 12 a luat o decizie surprinzătorare | EXCLUSIV

Janni Alexandridis, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 12 a oferit un interviu în exclusivitate. Cum i s-a schimbat viața în urma show-ului culinar și ce decizie uriașă a luat pentru viitorul carierei sale de chef.

Joi, 16.11.2023, 14:06
Ultimele știri
x