Antena Căutare

Chefi la cuțite, 11 octombrie 2023. Cristina Sabău (Mariposa) și Nadd Hu au fost eliminate. Ce punctaje au obținut

Prima eliminare dublă din sezonul 12 a adus lacrimi în ochii concurenților. Cristina Sabău (Mariposa) și Nadd Hu au părăsit competiția, în ediția 25 de la Chefi la cuțite, sezonul 12 din 11 octombrie 2023.

Competiția a intrat în linie dreaptă și cei trei chefi ridică ștacheta. Deși așteptau farfurii care „să le stingă lumina”, ce au găsit în farfurii la proba individuală i-a dezamăgit, iar punctele au fost pe măsură. Astfel, Irina Fodor a anunțat încă de la început că vor avea loc două eliminări și că se pleacă acasă cu note de 4 și de 6, în ediția 25 de la Chefi la cuțite, sezonul 12 din 11 octombrie 2023.

Tensiunea a crescut în platou în momentul în care prezentatoarea a dezvăluit că a avut loc o premieră la jurizare. Chef Sorin Bontea, chef Florin Dumitrescu și chef Cătălin Dumitrescu au fost nevoiți să se întoarcă la o farfurie pentru a face o departajare și a nu acorda zero puncte. Până și bucătarii cu experiență au început să aibă îndoilei.

Cristina Sabău (Mariposa) și Nadd Hu au fost eliminate, în ediția 25 de la Chefi la cuțite, sezonul 12 din 11 octombrie 2023. Au obținut cele mai mici punctaje în al zecelea duel

Punctul culminant a fost atins atunci când în platou au mai rămas doi concurenți din echipa Soarelui Răsare și doi din echipa Saint-Tropez. Raluca a fost prima care s-a întors în bucătărie cu 7 puncte și l-a mulțumit pe chef Cătălin Scărlătescu.

Acela a fost momentul în care chef Sorin Bontea a realizat că, inevitabil pierde cel puțin un om din echipa sa. Cosmin a fost cel care, de asemenea, s-a salvat, cu 9 puncte, însă chef Florin Dumitrescu a ținut să specifice ca arăta de 15 și avea gust de 14. El a fost depunctat doar pentru pairing.

Citește și: Chefi la cuțite, 10 octombrie 2023. Cosmin Berki a fost salvat de la eliminare de chef Sorin Bontea

Așadar, Cristina Sabău (Mariposa) și Nadd Hu au fost eliminate, în ediția 25 de la Chefi la cuțite, sezonul 12 din 11 octombrie 2023.

„În momentul în care a plecat Cosmin mi-am dat seama că eu sunt eliminată și mi-a căzut cerul în cap pentru că deși nu m-am gândit că o să ajung atât de departe, pentru mine e mare realizare, dar o mare durere în suflet”, a mărturisit în lacrimi Cristina Sabău (Mariposa) care a obținut cel mai mic punctaj.

„De departe cea mai rea farfurie. De rușine nu dau 1”, a spus chef Sorin Bontea la jurizare după ce a gustat mușchiul de vită cu ciocolată.

Concurenta însă nu și-a mai putut ascunde tristețea, a izbucnit în lacrimi și a vrut să fugă din plato. Irina Fodor a fost nevoită să o intervină și să o liniștească pe Cristina Sabău (Mariposa), după ce a fost eliminată de la Chefi la cuțite, sezonul 12 în ediția 25 din 11 octombrie 2023.

„Mă oftic pentru Mariposa, ea chiar avea ceva de arătat din punct de vedere culinar”, a spus și chef Florin Dumitrescu.

Și chef Cătălin Scărlătescu i-a explicat lui Nadd Hu care este greșeala pe care a făcut-o în farfurie. „Dacă lăsai doar peștele și sosul de roșii, era perfect. Capere erau perfect. Roșiile alea zdroobite erau ok, peștele era ok”, a spus acesta.

„Mi-a părut atât de rău că mi-am lăsat echipa cu trei oameni. Asta era durerea mea cea mai mare. Chef ne-a trimis la bătaie cu încredere și cu o mare responsabilitate și l-am dezamăgit profund”, a adăugat și Nadd Hu care a fost eliminată de la Chefi la cuțite, sezonul 12 în ediția 25 din 11 octombrie 2023.

Citește și: Chefi la cuțite, 9 octombrie 2023. Cine a obținut cel mai mic punctaj. Alexandru Bunea, salvat cu o nouă amuletă

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 12 Chefi la cuțite. Edițiile integrale se văd în AntenaPLAY

Se dă startul mult așteptatei bătălii din arena Chefi la cuțite. Telespectatorii au parte de o premieră maraton în această toamnă. Așadar, show-ul culinar vine cu 5 ediții consecutive în prima și a doua săptămână de difuzare, ulterior emisiunea având câte 4 ediții săptămânale.

În sezonul 12, Irina Fodor aduce surprize de proporții pentru jurați. Prezentatoarea TV o să-i însoțească pe chef Florin Dumitrescu, chef Cătălin Scărlătescu și chef Sorin Bontea pe tot parcursul noului sezon, fiind persoana care aduce cele mai imprevizibile vești.

Regulile nu se schimbă în sezonul 12 Chefi la cuțite. Așadar, chefii vor continua să gătească alături de un invitat special la jocul de amuletă. Dacă avantajul nu este câștigat de jurați, acesta va fi pus în seif. Toate mizele din seif vor fi puse în joc în ultima etapă de preselecții, iar un chef se va bucura din plin de ele la battle-uri.

Una dintre noutățile show-ului culinar este o schimbare organizatorică neașteptată: Chefii au un asistent cu o listă consistentă de atribuții, cel care preia acest rol fiind Rikito Watanabe, fostul concurent din sezonul 9 Chefi la cuțite.

Edițiile integrale din sezonul 12 Chefi la cuțite pot fi vizionate pe AntenaPLAY.

Chefi la cuțite, 11 octombrie 2023. Ce au descoperit chefii în farfuriile concurenților la degustare: „Nu era comestibil... Mariposa şi Nadd Hu au părăsit Chefi la cuţite, într-o ediţie lider de audienţă. Verdict nedorit de chefi în al zecelea ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cadoul neașteptat primit de Irina Fodor de la Chef Richard Abou Zaki, la Chefi la cuțite. „Cât de banal ar fi fost…”
Cadoul neașteptat primit de Irina Fodor de la Chef Richard Abou Zaki, la Chefi la cuțite. „Cât de banal ar fi...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De la Asia Express la Chefi la cuțite în doar câteva zile. Ce schimbare o așteaptă pe Irina Fodor duminică, 15 noiembrie
De la Asia Express la Chefi la cuțite în doar câteva zile. Ce schimbare o așteaptă pe Irina Fodor duminică, 15...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x