Antena Căutare

Sezonul special Chefi la cuţite, dedicat familiilor, va avea premiera pe 30 aprilie, de la 20:00, pe Antena 1

Un sezon special al celui mai iubit show culinar, ”Chefi la cuțite”, va avea premiera pe 30 aprilie pe Antena 1, de la 20:00. Sezonul dedicat familiilor va reuni în arena bucătăriei echipe gata formate, ce vor trece prin emoțiile jurizării pe nevăzute, în încercarea de a-i convinge pe chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu că au ingredientele necesare acestei competiții.

Un sezon special al celui mai iubit show culinar, ”Chefi la cuțite”, va avea premiera pe 30 aprilie pe Antena 1, de la 20:00. Sezonul dedicat familiilor va reuni în arena bucătăriei echipe gata formate, ce vor trece prin emoțiile jurizării pe nevăzute, în încercarea de a-i convinge pe chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu că au ingredientele necesare acestei competiții.

Sezonul special Chefi la cuţite, dedicat familiilor, va avea premiera pe 30 aprilie, de la 20:00, pe Antena 1

Fiecare echipă va fi compusă din 4 membri ai aceleiași familii, ce vor participa ca grup și vor găti împreună la bancul de lucru. Mame, tați, copii și bunici se vor reuni într-o competiție în care munca în echipă și completarea reciprocă vor conta cel mai mult. Mai mult decât atât, și anumite vedete curajoase își vor încerca norocul în arena culinară de la Antena 1, alături de cei dragi, aliații lor de incredere, iar telespectatorii vor avea ocazia să îi vadă pe aceștia într-o postură cu totul și cu totul diferită.

Articolul continuă după reclamă

Sezonul special Chefi la cuţite, dedicat familiilor, va avea premiera pe 30 aprilie, de la 20:00, pe Antena 1

În urma jurizărilor pe nevăzute, o parte dintre familii vor ajunge în etapa de battle, alese de fiecare dintre chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu pentru a lupta alături de ei în arena culinară. Tocmai din acest motiv, în sezonul special Chefi la cuțite dedicat familiilor, războiul culinar al juraților va continua, căci fiecare dorește să adauge în palmares încă o victorie. ”Chiar sunt curios cum va decurge totul și cum este să gătești alături de o echipă gata formată. Sper să am alături cele mai talentate familii! Asta dacă mă lasă Florin și Cătălin, pentru că ori de câte ori ne alegem echipele ne certăm”, mărturisește Sorin Bontea, cel care adună până în acest moment și cele mai multe finale câștigate.

Sezonul special Chefi la cuţite, dedicat familiilor, va avea premiera pe 30 aprilie, de la 20:00, pe Antena 1

Cum se vor descurca jurații într-un format cu totul și cu totul special și ce ingrediente le sunt necesare familiilor pentru a face spectacol în farfurie în sezonul Chefi la cuțite dedicat familiilor, telespectatorii vor vedea începând cu 30 aprilie, de la 20:00, pe Antena 1.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Au început filmările noului sezon Chefi la cuțite! Află cele mai noi informații despre sezonul  19
Au început filmările noului sezon Chefi la cuțite! Află cele mai noi informații despre sezonul 19
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mesajul acid al lui Florinel Ungureanu de la Chefi la cuțite, după ce a slăbit 48 de kilograme! Ce s-a văzut în poza cu bustul gol
Mesajul acid al lui Florinel Ungureanu de la Chefi la cuțite, după ce a slăbit 48 de kilograme! Ce s-a văzut în...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x