Antena Căutare

Dancing on Ice - Vis în doi, 19 martie 2022. Ce echipă a părăsit competiția. Duelurile senzaționale pe care le-au avut de executat

Două dintre echipele de la Dancing on Ice - Vis în doi, 19 martie 2022 trebuie să se dueleze, după ce au reușit să strângă cele mai puține voturi din partea publicului și cele mai mici note de la juriu. Iată ce echipe au ajuns la această probă:

Ruby și Zsolt, dar și Iulia Albu și Marian trebuie să propună pe scena de la Dancing on Ice - Vis în doi, 19 martie 2022, un dans pe gheață executat atât de bine, încât să convingă juriul că ei sunt cei care trebuie să continue lupta pentru marele premiu pus în joc.

Ruby și Zsolt, dar și Iulia Albu și Marian se duelează pentru a rămâne în competiție. Cât de bine s-au descurcat

Iată că, punctajele cele mai mici din această ediție au fost obținute de echipele formate din Ruby și Zsolt, dar și Iulia Albu și Marian care au fost nevoite să intre la duel. Acestea au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a reuși să rămână în competiție și să lupte pentru visul lor.

„Prima echipă care s-a salvat de la duel este formată din Carmen și Lilian. A doua pereche salvată în această seară de la duel este formată din Oase și Andreea Ureche. A treia Echipă salvată de la duel este formată din Cosmin Natanticu și Maria. A patra echipă care se salvează în această seară este formată din Jean Gavril și Ana. Prima echipă care intră la duel în această seară este formată din Iulia Albu și Marian. Una dintre echipele care se salvează e formată din Nicolai Tand și Daniela Niță. Ultima echipă care se salvează în această seară este formată din Sore și Grațiano Dinu. Ruby și Zsolt intră la duel”, au anunțat prezentatorii tv.

Echipa formată din Iulia Albu și Marian Prisacaru a fost eliminată din competiția Dancing on Ice - Vis în doi 2022, 19 martie

După zile de atrenamente în care și-au dat tot interesul pentru a se ridica la nivelul cerut de competiție, Iulia Albu și Marian Prisacaru trebuie să părăsească această competiție, după ce au obținut punctajul cel mai mic dintre echipe. Jurații au decis ca ei să părăsească emisiunea.

„Vă felicit. E fantastic ceea ce faceți aici. Nu înțeleg Ruby și Zsolt ce s-a întâmplat că acum la duel ați fost mai buni. Alegerea mea merge către Ruby și Zsolt”, spune Mihai Petre.

„Și eu aș vrea să vă felicit, că știu câtă muncă este. Ruby, momentul v-a avantajat mai mutl momentul și genul acesta de număr. Votul meu merge către Ruby și Zsolt”, spune Elwira Petre.

„Eu vreau să vă felicit, îmi doresc să nu renunțați, dar în această seară echipa mai bună este formată din Ruby și Zsolt”, spune Simona Pungă.

„Vreau să vă felicit pe toți. Parcă între numărul de la început și duel, v-ați antrenat mai bine. Votul meu în această seară merge către Ruby și Zsolt”, spune Cornel Gheorghe.

Cum îți poți vota echipa preferată de la Dancing on ice - Vis în doi

Nouă celebrități au acceptat provocarea Dancing on Ice - Vis în doi și vor patina în direct în fiecare săptămână cu partenerii lor profesioniști. Iulia Albu, Sore, Ruby, Cosmin Natanticu, Nicolai Tand, Oase, Jean Gavril, Carmen Grebenișan și Cătălin Cazacu vor face pereche cu alți nouă patinatori profesioniști pentru a realiza un show de neuitat.

Telespectatorii Antena 1 vor avea ocazia să își voteze echipa preferată de la Dancing on ice - Vis în doi pentru a o duce cât mai aproape de Marea Finală. La scurt timp de la momentele senzaționale ale vedetelor alături de partenerii lor și de la notarea juraților, prezentatorii show-ului de dans pe gheață vor anunța „Start Vot”, iar publicul va avea timp să își aleagă prestația favorită.

Oamenii din fața micilor ecrane își pot vota favoriți prin SMS sau aplicație, pentru o perioadă ce va fi comunicată în cadrul emisiunii. Voturile telespectatorilor se contorizează pentru fiecare pereche ce a evoluat în edițiile respective, adunându-se la notele acordate de către jurați. Așadar, clasamentul din fiecare ediție se va realiza ținând cont atât de notele juriului cât și de voturile telespectatorilor, fiind calculate într-un mod egal.

În Marea Finală Dancing on Ice - Vis în doi vor intra doar 3 perechi rămase în concurs în urma etapelor anterioare ale emisiunii. Show-ul de dans pe gheață poate fi vizionat în fiecare sâmbătă live, de la 20.00, la Antena 1.

Fiecare pereche lupta pentru a fi desemnată câștigătoarea emisiunii concurs, dar și pentru realizarea unui vis al unuia dintre partenerii perechii respective. Cel care va beneficia de marele premiu în valoare de 50.000 de euro va fi patinatorul profesionist al echipei câștigătoare.

În prima ediție Dancing on Ice – Vis în doi, pe gheață vor intra 5 perechi. Fiecare dintre acestea va primi un punctaj atât din partea juriului, format din Cornel Gheorghe, Simona Pungă, Mihai și Elwira Petre, cât și din partea telespectatorilor, care pot vota prin SMS și prin intermediul aplicației Antena 1.

Ponderea punctajului este de 50% - juriu, 50% - telespectatori. În cea de-a doua ediție a show-ului, vor patina celelalte 4 perechi din concurs. La finalul prestației lor, se va face un clasament cu toate cele 9 perechi. Ultimele doua clasate vor intra la duel, urmând ca cea care obține cel mai mic punctaj să părăsească competiția.

Dancing on Ice - Vis în doi, 19 martie 2022. Cum arată clasamentul show-ului în cea de-a treia ediție... Iulia Albu și Marian au părăsit seara trecută competiția Dancing on Ice – Vis în doi...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Dancing on Ice – Vis in doi 2022. Momentul în care Jean Gavril o dă cu capul de gheață pe Ana Maria Ion. Ce s-a întâmplat
Dancing on Ice – Vis in doi 2022. Momentul în care Jean Gavril o dă cu capul de gheață pe Ana Maria Ion. Ce s-a...
Prințul William a distribuit o fotografie emoționantă cu Prințesa Diana din colecția sa privată. Cum a sărbătorit fiul Regelui Charles Ziua Mamei din Marea Britanie
Prințul William a distribuit o fotografie emoționantă cu Prințesa Diana din colecția sa privată. Cum a... Catine.ro
Prima reacție a lui Sore după ce Jean Gavril și Ana Maria Ion au câștigat primul sezon din Dancing on Ice - Vis în doi
Prima reacție a lui Sore după ce Jean Gavril și Ana Maria Ion au câștigat primul sezon din Dancing on Ice - Vis...
William Levy are probleme financiare? Ce a declarat actorul de telenovele
William Levy are probleme financiare? Ce a declarat actorul de telenovele Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Vladimir Putin pregătește un atac asupra unei țări NATO, anunță propagandiștii ruși: „Republica Populară Narva”
Vladimir Putin pregătește un atac asupra unei țări NATO, anunță propagandiștii ruși: „Republica Populară... Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Cele mai cool & elegante cupluri de vedete la Premiile Oscar 2026! Vezi galeria foto aici
Cele mai cool & elegante cupluri de vedete la Premiile Oscar 2026! Vezi galeria foto aici Elle
Bogdan de la Ploiești, apariție neașteptată alături de mama Vanessei! Imagini inedite cu manelistul și viitoarea soacră
Bogdan de la Ploiești, apariție neașteptată alături de mama Vanessei! Imagini inedite cu manelistul și... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de post cu linte și legume crocante. Rețetă bogată în proteine
Salată de post cu linte și legume crocante. Rețetă bogată în proteine HelloTaste.ro
Furie într-un paradis turistic european unde ar urma să fie mutați sute de deținuți periculoși.
Furie într-un paradis turistic european unde ar urma să fie mutați sute de deținuți periculoși. "Nu vrem să... Antena3.ro
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea useit
Pensionarii vor primi 596 lei! Cine se încadrează să ia banii
Pensionarii vor primi 596 lei! Cine se încadrează să ia banii BZI
Falimentul bate la ușa fermelor: laptele costă 2 lei să fie produs, dar se vinde cu un leu
Falimentul bate la ușa fermelor: laptele costă 2 lei să fie produs, dar se vinde cu un leu Jurnalul
Mira aruncă bomba! Indiciul că Levi Elekes ar fi înșelat-o: S-a jurat pe ochii mei...
Mira aruncă bomba! Indiciul că Levi Elekes ar fi înșelat-o: S-a jurat pe ochii mei... Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
IPS Teodosie i-a făcut
IPS Teodosie i-a făcut "baie" cu agheasmă primarului Constanţei, care n-a apucat să se ferească Observator
Beneficiile consumului de soia. Cum îți poate sprijini starea de sănătate
Beneficiile consumului de soia. Cum îți poate sprijini starea de sănătate MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 moduri de a încuraja relațiile de familie
5 moduri de a încuraja relațiile de familie DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari
Console de gaming care acum valorează o avere. Ce dispozitiv se vinde cu mii de dolari UseIT
Lapte vegetal din orez. Rețetă de băutură simplă și delicată
Lapte vegetal din orez. Rețetă de băutură simplă și delicată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x