Antena Căutare

Dancing on Ice - Vis în doi, 9 aprilie 2022. Ce echipă a fost eliminată. Dueliștii au pregătit dansuri de excepție

Două dintre echipele de la Dancing on Ice - Vis în doi, 9 aprilie 2022 trebuie să se dueleze, după ce au reușit să strângă cele mai puține voturi din partea publicului și cele mai mici note de la juriu. Iată ce echipe au ajuns la această probă:

Ruby și Zsolt, dar și Carmen Grebenișan și Lilian Bînzari trebuie să propună pe scena de la Dancing on Ice - Vis în doi, 9 aprilie 2022, un dans pe gheață executat atât de bine, încât să convingă juriul că ei sunt cei care trebuie să continue lupta pentru marele premiu pus în joc.

Ruby și Zsolt, dar și Carmen Grebenișan și Lilian Bînzari s-au duelat pentru a rămâne în competiție. Cât de bine s-au descurcat

Iată că, punctajele cele mai mici din această ediție au fost obținute de echipele formate din Ruby și Zsolt, dar și Carmen Grebenișan și Lilian Bînzari care au fost nevoite să intre la duel. Acestea au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a reuși să rămână în competiție și să lupte pentru visul lor.

„Prima pereche care se salvează de la duel este formată din Sore și Grațiano. A doua echipă salvată de la duel este formată din Oase și Andreea. Prima echipă condamnată la duel în această seară este formată din Carmen și Lilian. Ultima echipă salvată din această seară este formată din Ana și Jean. Ruby și Zsolt, intrați la duel din nou”, au anunțat prezentatorii tv.

Echipa formată din Ruby și Zsolt a fost eliminată din competiția Dancing on Ice - Vis în doi 2022, 9 aprilie

După zile de atrenamente în care și-au dat tot interesul pentru a se ridica la nivelul cerut de competiție, Ruby și Zsolt Kerekes trebuie să părăsească această competiție, după ce au obținut punctajul cel mai mic dintre echipe. Jurații au decis ca ei să părăsească emisiunea.

„Un duel foarte dificil de jurizat, ambele perechi au fost extrem de tensionate și încordate, precaute. Vă temeți de o căzătură, care e fatală. Votul meu are legătură cu evoluția și merge către Ruby și Zsolt”, spune Mihai Petre.

„Foarte greu acest duel, toate perechile concurează. Eu mă refer strict la interpretarea voastră. Carmen și Lilian sunteți o echipă cu potențial, am nevoie să văd interpretare mult mai puternică. Votul meu merge către Ruby”, spune Elwira Petre.

„E vorba de patinaj artistic. Mi-a plăcut ce am văzut astăzi. Carmen ai fost mult mai relaxată. Eu țin mult la tranziție. Eu o să merg cu Carmen și Lilian”, spune Simona Pungă.

„Carmen ai fost mai relaxată, te-am văzut pe un picior mai mult. Înseamnă că poți. Ruby, unde este focoasa de Ruby? Ați patinat pe același stil. Trebuia să alegeți un număr în care să fiți mai efervescentă. În această seară, votul meu merge către Carmen și Llian”, spune Cornel Gheorghe.

„Deci Carmen și Lilian vor rămâne în competiție. A fost un duel foarte strâns”, spune Ștefan Bănică.

„Vreau să-i mulțumesc lui Ruby pentru că mi-a fost alături de mine și la bine și la greu”, spune Zsolt după ce a aflat că este eliminat din competiție.

Cum îți poți vota echipa preferată de la Dancing on ice - Vis în doi

Nouă celebrități au acceptat provocarea Dancing on Ice - Vis în doi și vor patina în direct în fiecare săptămână cu partenerii lor profesioniști. Iulia Albu, Sore, Ruby, Cosmin Natanticu, Nicolai Tand, Oase, Jean Gavril, Carmen Grebenișan și Cătălin Cazacu vor face pereche cu alți nouă patinatori profesioniști pentru a realiza un show de neuitat.

Telespectatorii Antena 1 vor avea ocazia să își voteze echipa preferată de la Dancing on ice - Vis în doi pentru a o duce cât mai aproape de Marea Finală. La scurt timp de la momentele senzaționale ale vedetelor alături de partenerii lor și de la notarea juraților, prezentatorii show-ului de dans pe gheață vor anunța „Start Vot”, iar publicul va avea timp să își aleagă prestația favorită.

Oamenii din fața micilor ecrane își pot vota favoriți prin SMS sau aplicație, pentru o perioadă ce va fi comunicată în cadrul emisiunii. Voturile telespectatorilor se contorizează pentru fiecare pereche ce a evoluat în edițiile respective, adunându-se la notele acordate de către jurați. Așadar, clasamentul din fiecare ediție se va realiza ținând cont atât de notele juriului cât și de voturile telespectatorilor, fiind calculate într-un mod egal.

În Marea Finală Dancing on Ice - Vis în doi vor intra doar 3 perechi rămase în concurs în urma etapelor anterioare ale emisiunii. Show-ul de dans pe gheață poate fi vizionat în fiecare sâmbătă live, de la 20.00, la Antena 1.

Fiecare pereche lupta pentru a fi desemnată câștigătoarea emisiunii concurs, dar și pentru realizarea unui vis al unuia dintre partenerii perechii respective. Cel care va beneficia de marele premiu în valoare de 50.000 de euro va fi patinatorul profesionist al echipei câștigătoare.

În prima ediție Dancing on Ice – Vis în doi, pe gheață vor intra 5 perechi. Fiecare dintre acestea va primi un punctaj atât din partea juriului, format din Cornel Gheorghe, Simona Pungă, Mihai și Elwira Petre, cât și din partea telespectatorilor, care pot vota prin SMS și prin intermediul aplicației Antena 1.

Ponderea punctajului este de 50% - juriu, 50% - telespectatori. În cea de-a doua ediție a show-ului, vor patina celelalte 4 perechi din concurs. La finalul prestației lor, se va face un clasament cu toate cele 9 perechi. Ultimele doua clasate vor intra la duel, urmând ca cea care obține cel mai mic punctaj să părăsească competiția.

Dancing on Ice - Vis în doi, 9 aprilie 2022. Cum arată clasamentul show-ului în ediția de astăzi a emisiunii... Ruby și Zsolt au părăsit competiția Dancing on Ice – Vis în doi...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Dancing on Ice – Vis in doi 2022. Momentul în care Jean Gavril o dă cu capul de gheață pe Ana Maria Ion. Ce s-a întâmplat
Dancing on Ice – Vis in doi 2022. Momentul în care Jean Gavril o dă cu capul de gheață pe Ana Maria Ion. Ce s-a...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Prima reacție a lui Sore după ce Jean Gavril și Ana Maria Ion au câștigat primul sezon din Dancing on Ice - Vis în doi
Prima reacție a lui Sore după ce Jean Gavril și Ana Maria Ion au câștigat primul sezon din Dancing on Ice - Vis...
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia”
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia” Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x