Fructul oprit

SEZOANELE 1,2 (2018/2019)

Fructul oprit, lider de audiență pe urban și național

 
+4 click pentru
galerie

 

Episodul cu numărul 38 din sezonul 2 Fructul oprit, difuzat aseară la Antena 1 a adus în fața telespectatorilor două cereri în căsătorie, ipostaze memorabile din viața protagoniștilor și numeroase momente emoționante. Fructul oprit a fost lider de audiență la nivelul întregului public din mediul urban, dar și la nivel național.

În intervalul 20.00-23.03, la nivel național, Antena 1 a fost lider de audiență pe durata difuzării producției Fructul oprit, obținând o cotă de piață de 17.6 % și un rating mediu de 7.4 procente, iar locul al doilea a fost ocupat de Pro TV, care a avut o cotă medie de piață de 16.5 % și un rating mediu de 6.9 procente.

În minutul de aur (21:48), peste 1.7 milioane de telespectatori, la nivel național, au ales să urmărească serialul de la Antena 1.

„Ana, tu și cu mine, aici pe ponton, o nuntă ca-n povești așa cum ți-am promis!”, a fost propunerea lui Ioan(interpretat de Vlad Gherman) pentru Ana. “Da, sunt de acord! Normal că vreau să facem o nuntă cu familia și putem să facem aici pe pajiște, chiar nu mai contează! Atâta timp cât sunt lângă tine, chiar nu mai contează! Pot face orice, pot să merg până la capătul lumii!”, îi răspunde Ana (Cristina Ciobănașu).

Momente importante și în cuplul Alex-Sonia! După tot felul de piedici și încercări, a venit timpul ca relația lor să aibă în sfârșit liniștea mult dorită.  În cadrul unei secvențe emoționante, Alex(Petru Păun) și Sonia (Michaela Prosan) decid să se căsătorească. În genunchi, acesta îi oferă inelul. „L-am cumpărat când ne-am întors de la Pietroșița, am vrut să fie un simbol al unui nou început între noi doi”, îi mărturisește el. “Te iubesc enorm și pot să înțeleg dacă nu vrei să te căsătorești cu mine”, îi spune ea. Dar Alex nu renunță. “Doamne, Sonia, tu glumești?! Aș fi cel mai fericit bărbat să fii soția mea!”.

"Avem motiv dublu să ne bucurăm! Două nunți!", spune Magda, iar Marius Cristescu le propune tinerilor îndrăgostiți să-și organizeze evenimentul în aceeași zi și în același loc. "De ce nu ați face voi nunțile împreună? Ce ar putea fi mai frumos decât sora și fratele care își fac nunțile împreună?". După ce discută între ele, Ana și Sonia decid să accepte propunerea lui. Vestea nu este însă pe placul Linei (Adriana Trandafir), care se împotrivește total. "Nu se poate așa ceva! Nu este bine ca două mirese să se vadă la nuntă, aduce ghinion!".

După ce le asigură pe Silvia (Alina Pușcaș) și Iza (Ioana Blaj) că vor avea parte de sprijinul lui financiar în creșterea copiilor lor, Mihai (Conrad Mericoffer) clarifică situația și cu Bihter (Oana Moșneagu). „Te-am consolat și acum mă arunci la gunoi ca pe o cârpă?”, este reacția lui Bihter. “Relația asta a picat într-un moment foarte prost...E o perioadă în care vreau să mă concentrez mai mult pe mine, să-mi îndrept gluma asta de viață”, hotărăște el.

“Cred că știu cine este Bihter”, realizează Magda (Maia Morgenstern). Imediat după ce are această revelație, ea este răpită de o persoană necunoscută. Ce se va întâmpla cu Magda, dar și cum vor decurge planurile de nuntă pentru protagoniștii serialului, publicul va putea afla, săptămâna viitoare, din episodul 39 al sezonului 2.

Au mai rămas două episoade Fructul oprit, care vor fi difuzate, miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1. 

Sursa: Kantar Media                       

Copyright:ARMADATA S.R.L.                        

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group                             

Analiza este facuta pe target-urile All Urban si National                    

Perioada: 5 iunie 2019                    

CONECTEAZA-TE CU FRUCTUL OPRIT
Subscribe pe 👉 Youtube
Like pe 👉 Facebook
Follow pe 👉 Instagram
​Afla noutati pe site 👉 Fructul Oprit

Urmareste Fructul Oprit pe AntenaPlay: https://s.a1.ro/WNPxkbw
Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI