Numărul celor care sunt în carantină a crescut la peste 50, însă a scăzut numărul celor care se află în izolare, putin peste 11 mii de persoane sunt în această categorie.
Opt cazuri de coronavirus în București
Potrivit Grupului de Comunicare strategică, opt noi persoane au fost infectate cu coronavirus, toate testele în cazul lor fiind pozitive. Astfel, trei dintre cele opt noi cazuri sunt un bărbat, soția sa care ar fi însărcinată și copilul lor în vârstă de numai trei ani. Cei trei sunt rude ale fostului ofițer MAI, respectiv bărbatul în vârstă de 60 de ani, infectat cu coronavirus, și internat la Spitalul de Urgență 'Profesor Doctor Dimitire Gerota' din București.
Un alt caz confirmat cu COVID-19 este contact al primului infectat din București, respectiv bărbatul în vârstă de 49 de ani care s-a întors din Italia.
Bilanț coronavirus în România: 25 de cazuri, peste 11.000 de oameni în izolare
Coronavirusul a obligat peste 11 mii de oameni să intre în izolare, după ce au revenit din zonele afectate de COVID-19 sau au intrat în contact cu persoane care s-au întors din respectivele regiuni! Aparent, nu e mare lucru să stai acasă două săptămâni, timp în care să te uiţi la filme, să citeşti, să te joci pe computer, să mănânci şi să dormi.
În realitate, cei care sunt obligaţi să stea departe de familie şi prieteni suportă greu această perioadă. Chiar dacă autorităţile le asigură hrana necesară. Iar aceleaşi autorităţi nu au pic de milă să aplice amenzi celor care nu respectă perioada de izolare.
Patru persoane au fost reţinute de DIICOT Bacău pentru trafic de droguri... Un bărbat din judeţul Mureş, internat cu suspiciune de coronavirus după ce a venit de la Milano şi are febră, dureri de ...