După porumb, rapiţă sau floarea soarelui, agricultorii au dat de o nouă "cultură" care le aduce un profit generos. Este vorba despre fermierii care deţin terenul pe care sunt montate turbinele eoliene. Şi nu doar ei au de câştigat, ci întreaga comunitate ce pare că a înflorit în cel mai mare parc de eoliene din Europa.
Suntem în comuna constănţeană Mihai Viteazu. Un sfert dintre cele 50 de eoliene sunt pe terenul lui Mitel Ciamatu. Primeşte 3.000 de euro pe an de pe urma fiecărei turbine, timp de 25 de ani. Nu a renunţat însă nici la agricultură. Chiar dacă în România un fermier câştigă, în medie, un profit de 3000 de lei pentru fiecare hectar cultivat cu porumb sau grâu.
La nici 15 kilometri distanţă, comuna Fântânele trăieşte din taxele plătite de firma cehă care şi-a instalat eolienele pe terenurile celor o mie de localnici.
"Cultura" de eoliene a cehilor cuprinde 150 de turbine care aduc comunei 1,5 milioane de euro pe an. Dublează, practic, bugetul local. Aşa, autorităţile au reuşit să finalizeze sistemul de canalizare sau să renoveze şcoala şi biserica din sat.
Beneficii la care tânjeşte şi comuna Mihai Viteazu. După cinci ani de procese, primăria spune că a reuşit să obţină 800.000 de lei de la firma spaniolă care a adus aici eolienele.
În Dobrogea există cel mai mare parc eolian din Europa. Proiectul, care a costat peste un miliard de euro, poate să asigure, anual, energie electrică pentru un milion de gospodării din România.
Fostul director adjunct tehnic al CFR SA, numit director general al CFR Marfă... Edenred anunţă o infecţie cu malware a sistemelor sale IT...