Patru lei şi 60 de bani. Atât costă o vacanţă de o săptămână pe Insula Evia din Grecia. Nu este o farsă, ci una dintre ofertele de neratat de la Târgul de Turism din Bucureşti.
În plus, dacă v-aţi hotărât deja unde vreţi să mergeţi la vară, puteţi prinde sejururi early booking la jumătate de preţ. Promoţiile sunt valabile doar pentru cei care achită integral concediul, acum.
Sunt 7 nopţi de cazare, în Evia, la începutul şi la sfârşitul sezonului, la care se adaugă transportul. Şi vor beneficia de o vacanţă splendidă turiştii. Transportul ar mai costa cel mult o sută de euro de persoană, cu autocarul. Bulgarii au şi ei oferte greu de refuzat.
O săptămână la Nisipurile de Aur costă, în plin sezon, 200 de euro de persoană, la un hotel de patru stele cu regim all inclusive. Iar până la ei drumul este mai scurt şi, deci, mai ieftin.