Andreea Răducan, extrem de îndurerată de moartea lui Cristian Țopescu, a vorbit despre relația pe care o avea cu legedarul comentator sportiv. Fosta gimnastă a avut posibilitatea de a învăța meserie de la Cristian Țopescu, în 2004, la Olimpiada de la Atena.
Cristian Ţopescu, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate voci de televiziune şi radio, a dedicat peste patru decenii sportului românesc, cu mii de transmisiuni directe. Interzis de comunişti la finalul anilor 1980, el a comentat cele două victorii mondiale ale naţionalei masculine de handbal, „noaptea magică” din 1976 a Nadiei Comăneci de la Montreal şi momentul în care trei românce au urcat pe podium la Sydney.
Regele Mihai I i-a conferit, în septembrie 2010, decoraţia regală „Nihil Sine Deo”, pentru merite deosebite aduse sportului românesc.
În noiembrie 2013, conducerea Clubului Sportiv Municipal Oneşti i-a oferit lui Cristian Ţopescu o diplomă de excelenţă, care i-a fost înmânată de Nadia Comăneci, în cadrul galei care a marcat împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea CSM Oneşti.