O angajată a unei covrigării din Slatina a fost filmată în timp ce spăla în nişte butoaie murdare tăvile în care se pun produsele de patiserie! După care a aruncat apa mizerabilă într-un colţ al curţii.
Acum patronul patiseriei riscă o mare amendă, pentru că inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică s-au autosesizat. În imaginile surprinse de un localnic se vede cum angajata curăţă arsurile de pe tăvi chiar în butoaiele din spatele patiseriei. Apoi, apa mizerabilă este aruncată în colţul clădirii.
Cu toate acestea, clienţii stau la coadă pentru un covrig cald. Şi puţini sunt cei care cunosc riscurile la care se supun. Autorităţile s-au autosesizat şi au deschis o anchetă. Reprezentanţii Serviciului de Control şi Sănătate Publică vor efectua un control pentru verificarea condiţiilor igienico-sanitare din unitatea respectivă. În urma controlului, autorităţile vor stabili ce sancţiune îi vor aplica patronului patiseriei.