Vacanţa de vis pe care sperau să o trăiască zeci de turişti într-o pensiune din Maramureş s-a transformat într-un coşmar. Oamenii au constatat că au plătit în avans mii de lei pentru o cazare într-o vilă neterminată, camere neîncălzite şi mâncare gătită în condiţii insalubre. Dezamăgiţi, şi-au cerut banii înapoi şi au ameninţat cu plângeri la Poliţie şi la Protecţia Consumatorilor
Asta au găsit în realitate turiştii care au venit la pensiunea din Săcel, convinşi din reclamele de pe internet că vor petrece un Crăciun de poveste în Maramureş. Pentru 1700 de lei, oamenii ar fi trebuit să aibă parte de cinci zile de cazare, într-o pensiune de trei stele, care dipune de toate dotările. În preţ mai erau incluse, între altele, tăierea porcului, plimbarea cu sania trasă de cai sau masa festivă.
Ajunşi în locul de basm din descrierile de pe site-urile de profil, turiştii au avut parte de o surpriză.
Imaginile promovate pe internet sunt din clădirea veche a pensiunii. Doar câţiva turişti au prins loc aici. Ceilalţi au fost cazaţi în corpul nou construit, dar nefinalizat. Aşa au ajuns să urce la camerele de la etaj pe scări înguste şi abrupte, ca să constate că uşile nici măcar nu au yale.
Într-un final, după apeluri la 112 şi ameninţări cu reclamaţii la OPC, proprietarul pensiunii a restituit clienţilor nemulţumiţi jumătate din sumele plătite. Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor Maramureş s-au autosesizat şi au mers în control, în această dimineaţă, la pensiune.
Turiştii au constatat atunci că mâncarea pentru masa de Înviere era ţinută în tăvi neacoperite, pe o ladă frigorifică de care se rezemă şi un mop murdar. Ouăle şi carnea pentru friptură stăteau pe podea, iar cozonacii erau asezaţi chiar lângă coşul de gunoi. Doar după apariţia echipajelor de poliţie, proprietarul a dat oamenilor banii înapoi.