Drama femeii din judeţul Botoşani care, de peste o săptămână, cântă aproape fără întrerupere, continuă. Cazul ei şocant a fost, din nou, dezbătut, în platoul emisiunii "Un show păcătos"
Bolnavă de diabet şi hipertensiune, Valeria Iurescu, în vârstă de 64 de ani, fost internată săptămâna trecută la Spitalul Judeţean din Botoşani, unde a suferit un şoc din care nu-şi mai poate reveni. Medicii din Botoşani au stabilit, în prealabil, că femeia ar avea schizofrenie şi au transferat-o la secţia de psihiatrie. Din acest motiv, doctorii au spus că nu au cum să îi administreze insulina pentru diabet. Astfel, soţul ei, Gică, a luat-o acasă, pe propria răspundere: „Am scos-o de acolo, era galbenă la faţă. Am zis că mai bine să moară acasă", a declarat bărbatul prin telefon.
Pentru a afla mai multe informaţii despre starea în care se află pensionara, echipa emisiunii "Un show păcătos" a trimis un reporter la casa celor doi soţi, situată la şase kilometri de graniţa cu Moldova. Acesta a relatat că femeia stă cu ochii deschişi, se uită în gol şi n-are nicio reacţie la ce se întâmplă în jur. Doar cânta încontinuu. Revoltător este faptul că medicii nu vor să dea nicio declaraţie cu privire la acest caz, lăsând-o pe bătrână fără niciun ajutor.
Puteți urmări ediția integrală a emisiunii "Un show păcătos" pe AntenaPlay.ro
Iată câți bani va trebui să scoți din buzunare pentru factura la întreținere. Vezi cu cât au crescut prețurile!... Ziua Naţională, sărbătorită cu fast, la Palatul Parlamentului...