Este considerată cea mai frumoasă cascadă din România. Clocota, locul unde 16 izvoare termale se unesc pentru a oferi un spectacol unic, arată acum ca o groapă de gunoi. Malurile s-au umplut de deşeuri şi peturi care oferă o imagine dezolantă pentru turişti. Iar vinovaţi ar fi chiar localnicii.
Privită de departe, Cascada Clocota e spectaculoasă. Apa cade de la 20 de metri înălţime şi, pentru că izvoarele sunt fierbinţi, nici gerul nu o face să îngheţe. Aburii ce o învăluie nu ascund, însă, pătura de gunoaie, atunci când te uiţi de aproape.
"Să avem grijă de natură, că e a noastră şi ne întoarcem tot aici. Şi să lăsăm şi copiilor noştri o natură curată", spune un locuitor.
E o sarcină care ţine mai degrabă de localnici, decât de autorităţi, spune primarul din Geoagiu, ce are în administrare cascada.
"Acele gunoaie sunt pe proprietăţie private ale cetăţenilor din staţiunea Geoagiu Băi. Ce depinde de noi, de autoritatea publică, facem curăţenie", explică primarul Vasile Cărăguţ.
Edilul se plânge, însă, că nu poate intra să facă ordine pe terenurile private, care sunt atât în amontele, cât şi în avalul cascadei. Singura soluţie la care poate apela sunt amenzile.
"Avem o hotărâre de consiliu prin care amenzile să fie maxime pentru cei care aruncă necontrolat aceste deşeuri", spune primarul din Geoagiu.
Malurile s-au umplut de deşeuri şi peturi care oferă o imagine dezolantă pentru turişti.
Ministerul Educației, îngrijorări majore! Mai multe şcoli riscă să fie închise din cauza costului per elev, calculat gre... Tânăra ucisă de militarul din Titu, condusă pe ultimul drum...