Antena Căutare

De ce le-a desenat Dincă pe Luiza și pe Alexandra fără urechi. Explicațiile procurorilor te vor surprinde 

Ultimele zile au adus dezvăluiri incredibile despre cazul de la Caracal, iar acum s-a aflat cum au interpretat procurorii desenele realizate de Gheorghe Dincă în timpul anchetei, când a fost pusă să-și deseneze victimele. 

De ce le-a desenat Dincă pe Luiza și pe Alexandra fără urechi. Explicațiile procurorilor te vor surprinde

Potrivit Adevărul, Gheorghe Dincă a acceptat să le deseneze pe cele două fete pe care le-a abuzat și ucis după multe refuzuri. Dacă pe Luiza a desenat-o zâmbind, în cazul Alexandrei, însă, el a fost agresiv. Niciuna dintre ele, însă, nu a fost desenată cu urechi, iar procurorii au explicat acest lucru.

Astfel, Gheorghe Dincă a desenat-o pe ”Prima”, adică pe Luiza Melencu, în cazul căreia a insistat în zona capului. Liniile au fost trasate fin, în gesturi scurte artistice, ca și cum ar circumscrie aluziv persoana.

Cazul Caracal: Unde a îngropat-o Gheorghe Dincă pe Alexandra Măceșanu, de fapt! Nimeni nu a căutat aici

În cazul Alexandrei, însă, desenul a fost făcut mai rapid, fiind ca un joc care îl face pe inculpat să verbalizeze cu jovialitate. Trasarea liniilor nu se mai realizează cu fineţea cu care a fost desenată ”prima”. Presiunea scrisului este mai accentuată, tremorul este mai pregnant.

Articolul continuă după reclamă

Niciuna dintre fete nu a fost desenată având urechi, iar explicațiile date de procurori este simplă: a sugerat prăbuşirea comunicării, indiferenţa la acţiunile victimei. Cu alte cuvinte, inculpatul nu este interesat de victima sa şi nici impresionat de vocea/ţipetele ei, pentru că nu este dispus să audă nimic.

Cazul Caracal: Alexandru Cumpănașu, decizie de ultimă oră: ”Au plâns destul verișorii mei!”

De asemenea, faptul că a insistat asupra părului a arătat, în cazul Luizei, o semnificaţie psihosexuală specială subliniind feminitatea. Părul este dispus cumva într-o parte (spre stânga, privind dinspre victimă) în jurul unui chip zâmbitor. Expresia feţei îndreaptă atenţia asupra percepţiei unui spirit ludic, o fată vorbăreaţă/comunicativă, capabilă să-şi păstreze optimismul chiar şi în situaţii critice. În cazul Alexandrei, însă, părul este dispus cumva într-o parte (spre stânga, privind dinspre victimă) în jurul unui chip fad, lipsit de expresie. Expresia feţei este ştearsă, nonemotivă, uşor tristă.

Mama copiilor din incendiul din Timișoara, primele declarații. Cum se apără femeia: ”Pentru niște amărâți de bani!”... Prahova - Patru persoane au fost rănite după ciocnirea dintre un autoturism şi o autoutilitară - FOTO...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9, 12 aprilie 2025. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Bogdan Simion Sambata, 12.04.2025, 15:30
Citește și
Ancheta pentru furtul tezaurului dacic continuă. A fost arestat al cincilea suspect.Ce au găsit polițiștii...
Cotlete de miel în crustă de ierburi aromatice și fistic Catine.ro
(P) Cum poate influența un spațiu comercial succesul afacerii tale?
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Unde a plecat Monica Bîrlădeanu înainte de Paște. Nu s-a pozat cu Valeriu Gheorghiță, ci cu soția unui medic... Libertatea.ro
Ray Dalio, legendarul investitor al unuia dintre cele mai mari fonduri de investiţii: Tarifele au un efect... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Ce s-a aflat acum despre divorțul cuplului Kanye West și Bianca Censori. Dezvăluirile neașteptate făcute de... Elle
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit... Spynews.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni BZI
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap! BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Fursecuri iepurași și ouă cu gem de căpșuni, fragede și aromate HelloTaste.ro
Imagini din primul tren modernizat cu bani din PNRR. A plecat din Gara de Nord la Constanţa și va circula de patru... Antena3.ro
Ce planuri are noul șef NASA pentru agenția spațială. Jared Isaacman a fost numit la conducere de către Donald... useit
Horoscopul zilei de 18 aprilie 2025. Racii devin mai încrezători. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Scandal: Ministrul Agriculturii a oprit ploaia artificială și sistemul antigrindină Jurnalul
Furtul artefactelor dacice: Polițiștii au arestat și un al cincilea suspect Kudika
Sarmalele de Paşte au un ingredient special în Moldova. Nu ai nevoie de varză murată, ies mai gustoase Playtech
Ce s-a descoperit la autopsia lui Rareș Ion. De ce a murit, de fapt, tânărul care era prieten cu Vlad Pascu Redactia.ro
Austeritate după alegeri. SURSE: Cel mai negru scenariu luat în calcul din vară Observator
Carne crudă vs. carne gătită: care sunt beneficiile și riscurile fiecărui mod de consum MediCOOL
Cremă de avocado cu cacao. Rețeta unui desert cremos și delicios HelloTaste
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist ProSport
Ce a primit Mircea Badea după ce și-a comandat mâncare online: „Nu mai iau nimic fără ochelari!” Gandul
Aparatul electrocasnic care va DISPĂREA din toate bucătăriile. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic CanCan
Ajută-ți copilul să-i placă să învețe prin antrenarea creierului DeParinti
Britney Spears i-a îngrijorat pe fani după ce a fost văzută cu un obiect ciudat la sosirea în Mexic ZUTV
Blue Origin a făcut istorie cu primul echipaj feminin care a ajuns în spațiu. La bord s-au aflat Katy Perry și... UseIT
6 greșeli pe care le faci când gătești carne de miel. Cum poți să le eviți Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x