Dulceaţa de casă e desertul copilăriei care a trecut testul timpului. În ţară, dar şi în Capitală, încă se mai fabrică gemuri şi dulceţuri artizanale, după reţetele bunicilor.
Reporterii Observator au ajuns în Pasul Tihuţa, în inima Munţilor Bârgău, acasă la familia Bugnar. Mare iubitor de fructe româneşti, Constantin cultivă căpşuni de trei ani de zile.
Constantin Bugnar, agricultor: "Marele nostru avantaj este solul pentru că are un PH ridicat, de 6,5. Cultura noastră nu a fost stropită, îngrăşământul este natural, iar mediul de aici e foarte benefic pentru fructe. Cea mai mare parte din recoltă se transformă în dulceaţă. De prepararea ei, se ocupă soţia, care a învăţat reţeta din bătrâni."
Un borcan cu dulceaţă de căpşuni, preparată acasă la familia Bugnar, se vinde cu 15 lei. Prin comparaţie, în hipermarket-uri, preţurile variază între 4 şi 11 lei borcanul.
Un gem natural, fără chimicale, se recunoaşte după consistenţă, spune Juste Benayache. Este francez şi locuieşte în România de 12 ani. Prepară gemuri artizanale pe care le vinde în magazine exclusiviste.
Reţetele folosite de Juste sunt franţuzeşti, însă, la cerere, a inventat şi altele. De exemplu, gemul cu palincă de prune. Se vinde cu 18 lei borcanul.
Citește mai mult pe Observator.tv!
Turul lumii în farfuriile de pe Litoral. Restaurantele de la malul mării și-au adaptat meniul la bucătăria internațional... Roșiile cu brânză, o combinație periculoasă pentru siluetă?! Avertismentul tras de un medic nutriționist: ”Problema e......