Aerul polar a adus un fenomen spectaculos pe Dunăre. Fluviul parcă a dat în clocot, asta pentru că au fost doar trei grade în aer şi 20 în apă. Într-un mare oraş din România, la Timişoara, au fost încălzite calorifele. Iar la munte s-a instalat iarna în toată puterea cuvântului. Această dimineaţă a intrat în istoria măsurătorilor drept cea mai rece din septembrie, în multe zone din ţară.
La Bâlea Lac, peisajul este unul de iarnă autentică, la final de septembrie. Stratul de zăpadă atinge deja 20 de centimetri.
În acestă dimineaţă, cel mai frig a fost la staţia meteo de pe Vârful Omu, unde s-au înregistrat minus zece grade. În oraş, la Mierucrea Ciuc, au fost minus opt grade, iar la Întorsura Buzăului, minus şase grade.
Vremea a oferit un adevărat spectacol la Galaţi. Din cauza diferenţelor mari de temperatură, între aer şi apă, Dunărea parcă a dat în clocot. Nori de aburi s-au ridicat deasupra fluviului.
În Timişoara, în fiecare noapte a acestei săptămani au fost mai puţin de 10 grade. Aşa că oamenii deja au căldură în calorifere. Pentru început, apa din instalaţii are 35 de grade.
Meteorologii spun că mâine se încălzeşte uşor. De sâmbătă, însă, frigul se instalează din nou în nordul şi în centrul ţării. La munte, revin ninsorile, iar în restul ţării încep ploile.