Un război dur în care este implicată și România este simulat pe Marea Neagră, în cel mai mare exerciţiu de acest gen organizat la noi, numit „Sea Shield". Sunt implicate 20 de nave de război şi sunt mobilizaţi peste 2.000 de marinari români şi străini.
„Sea Shield 2019” este cel mai mare exerciţiu organizat de Forţele Navale române şi al doilea ca mărime organizat în Flancul Vestic NATO.
Echipajele de intervenţie şi-au testat astfel capacitatea de reacţie în cazul unei ameninţări reale.
„Tempoul activităţilor este foarte ridicat. Am început cu activităţi foarte importante, cum ar fi exerciţiul de trageri cu artileria ganex, un exerciţiu de convoiere şi exerciţii de formaţii şi evoluţii manevre tactice”, a spus comandor Cornel Tănăsescu, comandantul Fregatei Mărășești.
„Este un exerciţiu necesar, pentru că aşa cum bine ştiţi, în special după anul 2014, de când Federaţia Rusă a anexat pe Insula Crimeea, activităţile de instruire ale Forţelor Navale s-au diversificat. Anul acest sunt prevăzute 120 de zile de prezenţă în Marea Neagră a grupărilor Navale NATO”, a spus și Cornel Pavel, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române.
Cinci zile va dura exerciţiul, urmând ca pe 13 aprilie, navele militare româneşti să se întoarcă în Portul Constanţa.
Acţiunea vine şi pentru a marca două momente importante pentru comunitatea euro-atlantică în aceasta lună: 70 de ani de la înfiinţarea NATO şi 15 ani de când România a devenit stat membru cu drepturi depline al Alianței Nord-Atlantice.
Mai multe detalii despre simularea de război de pe Marea Neagră sunt disponibile în clipul de mai sus din „Observator”.
"A început să se taie pe mâini și să mănânce pahare sparte!" Femeie din Constanța, lovită de soț cu fiul lor î... Cine este bărbatul care s-a spânzurat de podul de la Mărăcineni, după o ceartă cu iubita! Urma să se căsătorească în lun...