Antena Căutare

„Ne-a rupt inima. Nu ne lăsăm”. Familia care a crescut-o pe Sorina vrea să o recupereze pe fetiță

Asistenţii maternali care au crescut-o pe Sorina, fetiţa din Baia de Aramă care a fost adoptată de o familie din Statele Unite ale Americii, au fost, joi, în faţa judecătorilor. Oamenii spun că le este dor de fetiţă şi vor să lupte pentru ca fetiţa să ajungă din nou în familia lor.

Asistenţii maternali care au crescut-o pe Sorina, fetiţa din Baia de Aramă care a fost adoptată de o familie din Statele Unite ale Americii, au fost, joi, în faţa judecătorilor. Oamenii spun că le este dor de fetiţă şi vor să lupte pentru ca fetiţa să ajungă din nou în familia lor.

„N-am înțeles nimic decât că ar trebui să fie audiată fata, să se facă dreptate, să nu plece fata din țară. Sperăm să fie bine și să ia atitudine justiția, să nu părăsească fata țara, să fie acasă la noi fata”, a spus Vasile Șărămăt, bărbatul care a crescut-o pe copilă.

Vasile Șărămăt a mai spus că își dorește o confruntare cu familia Săcărin, „la orice oră”.

„Eu cred că această familie nu are inimă, a rupt inima nu la una, ci la două fete, și la părinții care au crescut-o de la vârsta de 9 luni până la vârsta de 9 ani”, a mai spus el.

„Nu ne lăsăm până când fetița nu va fi adusă înapoi și sperăm să o adoptăm, ne-a rupt inima din noi, la toata familia. Să avem încredere în justiție, se va face dreptate”, a adăugat Vasile Șărămăt.

Magistraţii Judecătoriei Drobeta Turnu Severin ar fi trebuit să ia joi o decizie privind părăsirea teritoriului României de către Sorina, fetiţa din Baia de Aramă care a fost adoptată de o familie din SUA, însă au amânat decizia pentru data de 3 iulie.

Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, Andreea Danciu, a declarat pentru News.ro că judecătorul investit cu soluţionarea cauzei a decis că se impune amânarea.

„Judecătorul investit cu soluţionarea a decis că se impune amânarea cauzei pentru a se comunica diversele cereri depuse la dosar, respective întâmpinare, cerere reconvenţională şi cererea de chemare în judecată către pârâţi”, a declarat Andreea Danciu.

Aceasta a explicat că familia Săcărin a solicitat plata unor sume de bani, cel mai probabil despăgubiri pentru şederea în România pe durata procesului.

„S-a depus cererea reconvenţională cu plata unor sume de bani. Pârâţii solicită obligarea celorlaltor părţi la plata unei sume de bani”, a declarat Danciu.

Într-un comunicat de presă, de joi, al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin se anunţă că amânarea cauzei a fost dispusă pentru data de 3 iulie.

„În vederea comunicării către reclamant a întâmpinării şi a cererii reconvenţionale formulate de pârâţii Săcărin Gabriel şi Săcărin Ramona Elena, respectiv pentru a se comunica pârâţilor cererea de chemare în judecată, în şedinţa publică din data de 27.06.2019, judecătorul investit cu soluţionarea cauzei a dispus amânarea judecării acesteia la data de 3.07.2019, ora 11.00, Sala nr. 2. Totodată, s-a dispus citarea pârâţilor Săcărin Gabriel şi Săcărin Ramona Elena cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, aferentă cererii reconvenţionale, precum şi emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, fiind prorogată discutarea excepţiilor procesuale invocate prin întâmpinare”, se arată în comunicat.

Judecătorii de la Tribunalul Mehedinţi au declinat către Judecătoria Drobeta Turnu Severin competenţa de soluţionare a solicitării procurorului general interimar, Bogdan Licu, privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către fetiţa de opt ani din Baia de Aramă adoptată de o familie de români din SUA.

Procurorul general al României, Bogdan Licu, a formulat, luni, o cerere de ordonanţă preşedinţială adresată Tribunalului Mehedinţi prin care a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina. De asemenea, Licu a formulat o cerere de revizuire a sentinţei prin care a fost încuviinţată adopţia şi a cerut suspendarea executării sentinţei.

Sorina a fost luată de autorităţi din locuinţa asistentului maternal din Mehedinţi care a crescut-o, după ce a fost adoptată de o familie de români din SUA.

Momentul a fost filmat de apropiaţii familiei, iar imaginile au fost postate pe Facebook. În filmare se vede cum copilul, disperat, plânge, se prinde de hainele femeii şi strigă „mami, nu vreau să plec”, în timp ce procurorul trage de ea şi încearcă să o ducă la maşină, pentru a fi preluată de părinţii adoptivi.

Un planor a aterizat forţat în judeţul Covasna. La manşă se afla o femeie... A fost deschis dosar penal în cazul elevilor români blocați în aeroporturi! Când vor ajunge copiii acasă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist Vineri, 22.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x