Antena Căutare

Festival cu produse bio în orașul Odorheiu Secuiesc

Gustul fructelor şi legumelor de la ţară a pus monopol pe oraşul Odorheiu Secuiesc! O dată pe an, toamna, acolo se organizează un festival cu produse bio, făcute de localnicii din satele vecine. Iar orăşenii au ocazia să se aprovizioneze, pentru iarnă, cu cele mai sănătoase şi inedite preparate.

Gustul fructelor şi legumelor de la ţară a pus monopol pe oraşul Odorheiu Secuiesc! O dată pe an, toamna, acolo se organizează un festival cu produse bio, făcute de localnicii din satele vecine. Iar orăşenii au ocazia să se aprovizioneze, pentru iarnă, cu cele mai sănătoase şi inedite preparate.

Gem din fructele sezonului, siropuri din coacăze negre sau muguri de brad, prăjituri de casă, făcute cu fructe proaspete, culese de săteni, au impresionat toţi vizitatorii veniţi la festivalul fructelor. Cele mai căutate au fost produsele din lavandă.

Moldovan Szeredai Noemi producator: Noi avem o plantaţie de lavandă şi de aici vin tot felul de ciudăţenii să zic aşa. Gemuri cu lavandă, avem aşa un jeleu de lavandă sau peltea de gutui cu lavandă.

Orăşenii au avut ocazia să-şi aprovizioneze camara pentru iarnă cu zacuscă, dulceaţă de ardei iute, de soc sau compoturi. Însă marea lor preocupare au fost prăjiturile.

Oamenii au stat la coadă şi pentru clătitele umplute cu gem. Aproape 400 de porţi pe zi au pregătit gospodinele.

Un producător local a venit şi cu o varietate de produse făcute numai din ciuperci.

Horvat Julia producator: Am murături din ciuperci plourotus, murături, pateuri, ciorbă, sos bolognese, am chiar şi praf de ciuperci pentru condimentare.

Orban Arpad viceprimar, presedinte asociatie de fructe secuiesti: Încercăm să focusăm atenţia spre aceste valori care sunt ale noastre tradiţia, gastronomia, cultura, dansurile. Şi vrem să fim mândri de aceste valori, pentru că dacă noi vom fi mândri, atunci şi alţi oameni din alte locuri o să vină aici.

Iar preţurile bucatelor BIO au fost pentru toate buzunarele. Un borcan de dulceaţă de ardei iute a costat, spre exemplu, 14 lei.

Târg de miere, la Sighișoara. Apicultorii au prezentat şi combinaţii proprii, cu cânepă şi frunze de lime... În căutarea vinului bun. Cu ce preparate îl putem consuma...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist Vineri, 22.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x