Scorpionii vor comunica de minune cu persoana iubita. Este un moment prielnic pentru a face planuri de viitor.
Gemenii vor fi atât de visători, încât cu greu se vor concentra la locul de muncă. Ar fi bine să fie foarte atenţi cu documentele şi bagajele, fiindcă riscă să le piardă.
***
Şi Racii vor fi grăbiţi toată ziua. Atât prin gesturi, cât şi prin fapte. N-ar strica dacă ar lua în considerare vorba.graba strică treaba!
***
Din punct de vedere al sănătăţii, Leii sunt favorizaţi. E indicat în continuare să NU neglijeze odihna şi să-şi încarce bateriile de câte ori au ocazia.
***
În caz că Nativii Fecioară au ceva datorii, aceştia ar putea să înceapă să-şi permită să le plătească. Se întrevăd câştiguri materiale şi oportunităţi de dezvoltare.
***
Performanţa Balanţelor NU va fi ignorată de cei din jur. E foarte posibil să obţinţină chiar funcţia pe care şi-o doresc.
***
Scorpionii vor comunica de minune cu persoana iubita. Este un moment prielnic pentru a face planuri de viitor.
***
Săgetătorii nu vor renunţa cu una, cu două, la punctele lor de vedere şi acest fapt va isca multe probleme. Puţină cooperare n-ar strica
***
Capricornii vor avea o zi liniştită. şi asta datorită stăpânirii de sine. Vor reuşi chiar să clarifice neînţelegeri în familie.
***
Vărsătorii încep săptămâna cum nu se poate mai bine. Se simt energici şi vor da randament în tot ceea ce fac.
***
Se ştie că Nativii Peşti sunt foarte calculaţi.dar dacă exagrează, pot pierde tot farmecul zilei.Ar fi bine să nu refuze nicio invitaţie din partea prietenilor, pentru că se vor distra pe cinste
***
Posibil ca Berbecii să se confrunte cu ceva probleme pe plan sentimental. Nu e cazul să se panicheze. Se anunţă vremuri şi mai bune.
***
Taurii vor fi cei mai buni ascultători. Aşa că dacă aveţi vreo problemă, puteţi să vorbiţi cu aceşti Nativi şi chiar să le cereţi un sfat.
***
Fugi din calea lor! 4 zodii cu intenții ascunse. Nu sunt de încredere pentru că au două fețe!... Nu te pune cu ele! Zodiile care sunt mereu puse pe ceartă! ...