A fost panică la un cămin de nefamilişti din Sectorul 1 al Capitalei. În toiul nopţii, o cameră de la parterul clădirii a luat foc, iar un bărbat a suferit arsuri grave pe jumătate din suprafaţa corpului. Este pe patul de spital acum.
Ceilalţi locatari au tras o sperietură zdravănă când au simţit mirosul de fum. Cei mai mulţi au reuşit să iasă la timp însă 8 dintre ei au fost scoşi afară de pompieri.
Incendiul a izbucnit, după miezul nopţii. O cameră de la parterul căminului de nefamilişti a luat foc, iar fumul i-a trezit din somn pe toţi locatarii. Oamenii au ieşit într-un suflet din case.
Pompierii au intervenit cu forţe majore. Patru autospeciale, două echipaje de descarcerare şi autoscări dar şi 3 ambulanţe.
Bărbatul se afla în camera care a luat foc şi a suferit arsuri pe aproape jumătate din suprafaţa corpului. A fost intubat şi transportat, de urgenţă, la spitalul Floreasca.
Din fericire, flăcările nu s-au extins la celelalte locuinţe. Pompierii vor stabili de la ce a pornit incediul