Antena Căutare

Bombă la "Insula iubirii"! O concurentă și unul dintre băieții ispită s-au îndrăgostit unul de celălalt

O noapte ploioasă la Minitel a fost cadrul romantic în care fetele s-au retras în casă alături de ispite. Încet-încet, cuplurile s-au retras sub pături și nu s-a abținut de la mângăieri sau săruturi furate.

O noapte ploioasă la Minitel a fost cadrul romantic în care fetele s-au retras în casă alături de ispite. Încet-încet, cuplurile s-au retras sub pături și nu s-a abținut de la mângăieri sau săruturi furate.

Toți ochii au fost pe Andi și pe Hannelore și pe ale lor atingeri și priviri aparent nevinovate. Însă toată lumea de pe insula fetelor crede că cei doi s-au îndrăgostit, dar contextul nu îi lasă să fie împreună.

"Andi e trist. Ea e la fel. Ei își doresc să fie împreună, însă contextul le e nefavorabil. Sunt la o emisiune, îi vede toată lumea", mărturisește Mirela, cea care i-a fost cea mai apropiată lui Hanne de când au ajuns pe Insula Iubirii.

Iulian își vede din nou femeia în brațele altuia: "Am fost un prost. În unele momente simțeam că este totul pentru ... Bogdan vede imagini cu Hannelore, în pat, cu Andi. Reacția concurentului îi lasă mască pe băieți: "Tu o ierți, mă!&...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Un 2025 de excepție! Vezi acum
Video recomandate
Revelionul cel neBUN 2025! Duelul Starurilor. Zdob și Zdub vs. Delia
Revelionul cel neBUN 2025! Duelul Starurilor. Zdob și Zdub vs. Delia Miercuri, 01.01.2025, 00:30
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x