Antena Căutare

Lucrările de refacere a Palatului Episcopal din Oradea, mistuit de flăcări, au început. De unde vin banii investiți

Lucrările de refacere a Palatului Episcopal din Oradea, care a fost mistuit de flăcări luna trecută, au început, după ce poliţiştii şi procurorii au finalizat cercetările.

Lucrările de refacere a Palatului Episcopal din Oradea, care a fost mistuit de flăcări luna trecută, au început, după ce poliţiştii şi procurorii au finalizat cercetările.

Pentru început, constructorii vor degaja molozul şi vor face intervenţii pentru punerea în siguranţă a clădirii din centrul Oradiei pentru o perioadă limitată.

După efectuarea acestor lucrări va fi realizată o expertiză de rezistență care să indice care părți din mobilă se pot refolosi și care trebuie demolate.

Potrivit autorităților, termenul de realizare a lucrărilor este de trei ani, iar la terminarea acestora, Episcopia greco-catolică de Oradea, care va rămâne proprietar al clădirii, va primi cel puțin o treime din imobilul reabilitat. Restul va fi transformat într-un centru cultural.

Lucrările de reabilitare a clădirii vor fi realizate din donații și din sume allocate din bugetul local.

Deși anchetele au luat sfârșit, încă nu se cunosc cauzele incendiului ce a distrus această clădire de patrimoniu.

Clădirea a fost preluată în administrare pentru o perioadă de cel puțin 20 de ani de Primăria Oradea.

Dosar penal pentru tentativă de omor, deschis în cazul baschetbaliștilor americani înjunghiați... „Dorel” lovește din nou! Un tânăr a lăsat un cartier întreg fără apă și fără curent, după ce a făcut accident cu mașina...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x