Antena Căutare

Caz revoltător în Gorj! Medicamente psihotrope, administrate copiilor și bătrânilor fără recomandarea unui specialist

O anchetă de amploare a fost demarată în Gorj, acolo unde mai mulți copii și bătrâni ar fi primit, fără rețete medicale, medicamente ce conțin substanțe psihotrope. 

O anchetă de amploare a fost demarată în Gorj, acolo unde mai mulți copii și bătrâni ar fi primit, fără rețete medicale, medicamente ce conțin substanțe psihotrope.

Zeci de persoane au fost deja audiate de poliţiştii Seviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, iar pe fir au intrat şi cei de la Direcţia pentru Protecţia Consumatorului, potrivit Antena 3.

În ciuda faptului că polițiștii au primit sesizarea încă din 2016, abia acum a fost începută urmărirea penală. Se pare că angajații din trei centre de copii și bătrâni cu dizabilități le-ar fi dat beneficiarilor diverse medicamente care conțin substanțe psihotrope, fără să fie recomandate de un specialist.

Personalul medical le administra acestora pilulele pentru a-i liniști. Administrarea de aceste pilule s-ar fi făcut pe termen lung la sute de persoane.

A făcut o lume întreagă să plângă! Gestul emoționant făcut de o profesoară pentru a-și opri elevii să își bată joc de co... Vești bune pentru toți românii! Se schimbă vârsta de pensionare. Ce beneficii uriașe vor avea cei care vor ieși de acum ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei Miercuri, 20.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x