Antena Căutare

Militarii veterani vor avea un Centru de Refacere şi Reabilitare, la Târgovişte

Au început lucrările la Centrul de Refacere şi Reabilitare pentru veteranii din teatrele de război. Oamenii muncesc în fiecare zi pentru ca acest centru să fie gata cât mai curând. Iată că banii strânşi la licitaţia din 1 noiembrie 2019 deja îşi arată cu adevărat scopul.

Marius Apostol, sublocotenent în rezervă și Președintele Asociației Veteranilor, a venit în platoul Observator să ne spună cât de multă nevoie au ei de Centrul de Refacere şi Reabilitare.

Centrul de refacere pentru veterani din Târgoviște, ridicat pe un teren donat de primărie, va fi oaza de liniște unde militarii răniți în război se vor recupera, alături de familiile lor, din 2022. Dar pentru asta e nevoie de investiţii mari. Aproximativ 20 de milioane de euro. Până acum, au reuşit să strângă 10% din sumă. Numai din donaţii. Cu fiecare ban strâns Centrul prinde viaţă.

Sub ochii plini de speranţă ai veteranilor, muncitorii lucrează cu atenție, din respect pentru cei pe care.şi ei îi consideră eroi.

Este nevoie şi este nevoie urgentă de cel puţin aproximativ 200 de mii de euro ca noi, obiectivul nostru pe 2020 să ni-l finalizăm până în decembrie.

Pentru asta, militarii au în continuare nevoie de noi. Iar noi, vom lupta pentru ca ei să îşi poată trata rănile de război într-un centru care le poate reda speranţa. acasă.

Un şobolan şi-a făcut apariţia într-o sală de clasă din Galați! Rozătoarea a băgat spaimă în elevii de liceu și le-a per... Un liceu de elită din România, invadat de șoareci. Elevii, evacuați din clase după ce au refuzat să mai intre la ore ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 14 noiembrie 2024. Camelia a câștigat suma de 7500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 14 noiembrie 2024. Camelia a câștigat suma de 7500 de lei Joi, 14.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x