- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Lucsandra Săndulescu, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", în direct, de la Administratia Nationala de Meteorologie, a aflat de la Florinela Georgescu, director meteorologie operațională ANM, prognoza meteo pentru următoarele zece zile.
„Rămânem cu acest regim ce caracterizează o vreme răcoroasă și în următoarele zile. Marți, nu vom avea mai mult de 27-28 de grade în țară”. La sfârștiul săptămânii, s-ar putea ca temperaturile să scadă și mai mult. „Sperăm ca din ziua de marți a săptămânii viitoare, maximele termince să urce spre 30 de grade”, a declarat Florinela Georgescu, director meteorologie operațională ANM.
„Va fi mai puțină instabilitate, pe fondul acesta de temperaturi ceva mai scăzute, adică mai puține manifestări cu aspect de furtună, dar ploi vor fi”. Marți și miercuri va ploua în regiunile sudice ale țării, iar joi, vineri și sâmbătă, aria ploilor va cuprinde treptat părțile nordice, vestice și se va extinde. „Este posibil ca duminică și la începutul săptămânii viitoare să plouă cam peste tot. (...) Atenție, în continuare, la avertizările meteorologilor pentru că, chiar dacă astăzi nu va fi o avertizare generală, este posibil ca în niciuna dintre zilele următoare să nu lipsească, cel puțin, avertizările pentru fenomene severe imediate”.
UN IULIE CU TEMPERATURI DE MAI
„Temperaturile sunt sub normal. Dacă se menține acest proces, este posibil ca, mai ales în weekend, să semene cu temperaturile de mai”, a adăugat specialistul.
Mai multe informații, în materialul video de mai sus.