O româncă va reprezenta Elveţia la Eurovision, anul acesta. Miruna Mănescu, vocea care dă viaţă baladelor trupei Timebelle, a reuşit să cucerească publicul în finala de duminică seară. În mai, urmează să urce pe scena concursului, care se organizează la Kiev.
Într-o ploaie de petale de trandafiri, Miruna i-a convins pe elveţieni s-o trimită în finala Eurovision. "Apollo", balada cu care a intrat în concurs, se număra deja printre favoritele publicului. Ieri seară, cele mai iubite şase trupe şi-au arătat talentul.
În 2015, Miruna a participat la selecție alături de trupa Timebelle. Au obţinut pe loc încrederea publicului, care le-a trimis cele mai multe voturi. La fel s-a întâmplat şi aseară, în Zurich.
Deşi trăieşte în Elveţia de mai bine de doi ani, solista şi-a anunţat şi fanii din România. Într-un anunţ pe facebook, Miruna le-a mulţumit celor care au crezut în ea.
Miruna are deja fani mulţi în Elveţia. Împreună cu Timebelle a lansat un album şi are tot timpul apariţii tv. Înainte să urce pe scenă, şi-a 'îndulcit' vocea, mâncând miere direct din borcan. Fapt care a amuzat publicaţiile de profil din ţară. nu am imagini cu asta, dar toate agentiile din Zurich vorbesc despre asta