O adolescentă a leşinat şi s-a lovit la cap atunci când s-a prăbuşit la pământ.
„Vă rugăm să vă păstraţi calmul, nu există niciun pericol, numai că intervenţia o să dureze un pic.” . Este anunţul care a răsunat în metroul care circula pe linia Pipera-Berceni, aseară la ora 20 şi 15 minute. Aproape de staţia Tineretului, garnitura s-a oprit brusc în tunel, iar în interior a căzut curentul electric. Călătorii au fost informaţi să-şi păstreze calmul, deoarece nu există niciun pericol.
Zeci de minute oamenii au stat blocaţi între staţii. Doi dintre ei au făcut atacuri de panică, iar o adolescentă de 17 ani a leşinat apoi şi, în cădere, s-a lovit puternic la cap suferind un traumatism cranio-cerebral.
Mai multe echipaje de intervenţie au fost trimise la staţia Tineretului, timp în care mecanicul a remediat provizoriu defecţiunea cât să poată duce trenul la primul peron.
Directorul general al Metroului a cerut să se facă un control de urgenţă, pentru a se constata cauzele care au condus la ruperea furtunului. Trenul care s-a defectat aparţine noii generaţii de garnituri puse la dispoziţie la metrou.
„Mamă, sunt un criminal”, noi descoperiri în cazul tânărului din Giurgiu care a drogat, abuzat și practicat ritualuri sa... Percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Călăraşi, într-un dosar de contrabandă cu tutun...