Antena Căutare

Părinții copiilor din Thailanda, nevoiți să îi revadă printr-un geam din sticlă! Sacrificiul EXTRAORDINAR făcut de antrenorul lor

Părinții copiilor din Thailanda care au fost salvați din peștera inundată sunt nevoiți să îi revadă pe băieți printr-un geam din sticlă, deoarece aceștia trebuie să urmeze anumite reguli pentru reacomodare.

Părinții copiilor din Thailanda care au fost salvați din peștera inundată sunt nevoiți să îi revadă pe băieți printr-un geam din sticlă, deoarece aceștia trebuie să urmeze anumite reguli pentru reacomodare. Antrenorul lor este cel mai slăbit dintre toți, deoarece a renunțat de multe ori la porția lui de mâncare în favoarea băieților.

Operaţiune de salvare din Thailanda s-a încheiat cu succes - toţi cei 12 copii şi antrenorul lor de fotbal au fost salvaţi din peştera inundată, în care erau blocaţi din 23 iunie. În mare, starea lor de sănătate este bună, însă vor fi nevoiţi să urmeze anumite reguli pentru a se reacomoda cu lumina zilei şi cu aerul din belşug.

O armată de paramedici şi echipaje de urgenţă i-au întâmpinat pe cei 4 copii şi antrenor la gura peşterii.

Băieţii au fost preluaţi în ordinea în care au ieşit şi trimişi direct la spital unde vor mai sta câteva zile izolaţi. Pentru că au stat 18 zile în subteran, fără lumină, copiii vor purta - o perioadă - ochelari de soare. Au nevoie şi de un regim alimentar special.

„În această după-amiază, dacă doctorii ne permit, am putea aduce familiile să îşi vadă copiii printr-un geam de sticlă”, a spus Narongsak Osottanakorn, coordonatorul misiunii.

Încă din ziua în care au fost găsiţi, copiii au dat dovadă de putere, dar mai ales de răbdare. Prima operaţiune de salvare a fost declanşată la 6 zile după ce au fost găsiţi. Începând de duminică, ei au fost scoşi în grupuri de câte 4. Şi fiecare a fost însoţit de câte doi scafandri.

„Copiii din primul grup au între 14 şi 16 ani. Al doilea grup, care a ajuns ieri, a cuprins băieţi între 12 şi 14 ani. Au ajuns cu temperatura corpului scăzută, aşa că a trebuit să îi încălzim. Sunt doi băieţi care au infecţii în zona plămânilor, iar un alt băiat are o zgârietură pe glezna dreaptă. În această dimineaţă nimeni nu avea febră şi toată lumea era activă”, a spus Jesada Chokedamrongsuk, ministrul Sănătății din Thailanda.

Ca să nu intre în panică, băieţii au primit medicamente pentru anxietate. Drumul a fost dificil. Există cel puţin două tuneluri pe unde au trecut fără buteliile de oxigen, altfel nu ar fi avut loc.

Antrenorul băieţilor a ieşit ultimul. În vârstă de 25 de ani, bărbatul este cel mai slăbit dintre toţi. El a renunţat de multe ori la mâncarea oferită de salvatori pentru a o împărţi copiilor.

Bărbatul şi cei 12 fotbalişti au rămas blocaţi în peşteră de pe 23 iunie.

Operațiune de salvare spectaculoasă! Copiii recuperați din grota inundată din nordul Thailandei, ”sănătoşi”, dar interna... A ZGUDUIT Iranul din temelii și a ajuns la ÎNCHISOARE! O tânără de 18 ani a sfidat toate regulile, în pași de dans!...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x