La un liceu cu program sportiv din Baia Mare, viitorii campioni fac antrenamente în miros de igrasie, pentru că, atunci când plouă, curge apă din tavan.
La şcoala 37 din Constanţa, sala de clasă a devenit teren de sport pentru elevi. Sub atenta supraveghere a profesorului de sport, copiii fac încălzirea printre bănci, iar pe saltea - gimnastică. Într-o altă sală, orele de educaţie fizică au fost înlocuite de sportul minţii - jocul de șah.
„Orele de educaţie fizică au devenit cam sezoniere. Suntem nevoiţi să ne rugăm şi să ne uităm la ştiri să vedem cum e vremea să vedem dacă putem să facem orele afară”, a spus Alexandru Abramuc, profesor de sport.
Când orele de sport se desfăşoară în clasă, elevii fie vin îmbrăcaţi de acasă în echipament, fie rămân în blugi.
Dacă cei mici îşi întind saltele în clasă și fac exerciţii fizice, la cei mari e mai complicat, spun părinții, deorece ei nu au unde să se schimbe.
„Dacă ne uităm cât de încărcată este curicula lor şi temele lor pe care le au pentru acasă măcar cele două ore de sport sunt foarte foarte importante”, mai susțin părinții.
În ultimii ani, asociaţiile de părinţi ale şcolilor fără săli de sport au trimis nenumărate petiţii la primărie, însă până acum nu au găsit o rezolvare. 12 unităţi de învăţământ din Constanţa nu dispun de o sală de sport.
„Cu referire la şcoala 37 din Constanța putem să vă spunem că nu există nicio notă de fundamentare din partea directorului unității de învăţământ prin care să solicite construirea unei săli de sport”, a spus Adriana Teodoru, purtător de cuvânt al Primăriei Constanţa.
„O să angajăm o firmă de proiectări dacă asta ne cere primăria şi o să vedem cum facem pentru un proiect de sală de sport”, a spus și Iuliana Marcoşanu, directorul şcolii 37 Constanţa.
La un liceu cu program sportiv din Baia Mare, elevii sunt nevoiţi să suporte aproape zilnic miros de mucegai. Pe acelaşi teren se antrenează şi campioanele naţionale la gimnastică ritmică.
„Igrasia asta de pe pereţi face rău sănătăţii copiilor şi nouă antrenorilor. Stăm câte 6 ore pe zi şi vorbim în acest aer care după părerea mea este greu de suportat. Când plouă afară plouă şi înăuntru. Când plouă înăuntru bucăţi din pereţi mai cad”, a declarat Ileana Iakob, antrenor gimnastică.
Pepiniera ce ar trebui să încurajeze performanţele sportive nu a mai fost reabilitată de 20 de ani. În urmă cu patru ani, conducerea liceului a depus la primărie un proiect de finanţare, însă banii întârzie să apară.
„Suntem în faza de obţinere a autorizaţiilor, dosarul este aproape complet, sper ca anul acesta, este vorba de o suma mare, aproximativ două mil și jumătate de lei”, a spus Adrian Gherghel, director Liceul cu Program Sportiv Baia Mare.
În urmă cu trei ani, sala de sport a fost igienizată, iar directorul şcolii speră să înceapă lucrările de modernizare abia la vară. Până atunci, aproape 150 de copii trebuie să se antreneze zilnic, în aceleaşi condiţii.
Cutremur în cazul Caracal! A fost exclus din Poliție! Autoritățile au făcut lista vinovaților: „Urmează bolnavii închipu... Bărbat reţinut de poliţiştii din Capitală pentru camătă şi şantaj cu un prejudiciu de 500.000 de euro...