Meteorologii anunţă că vremea se încălzeşte în majoritatea zonelor din România, iar temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 32 de grade Celsius.
Specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie precizează că vremea va deveni caldă pentru această dată, local călduroasă după-amiaza în Câmpia Română. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 32 de grade Celsius, mai scăzute pe litoral, iar cele minime, între 7 și 17 grade Celsius.
În Bucureşti, vremea va deveni caldă pentru această dată, călduroasă după-amiază. Temperatura maximă se va situa în jurul a 30 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare spre seară și noaptea, când vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Ziua, cerul va fi variabil cu unele înnorări și ploi slabe de scurtă durată în vest și la munte. Seara și noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat, iar local în jumătatea vestică a țării și pe arii restrânse în rest vor fi averse, trecător însoțite de descărcări electrice şi izolat grindină.
Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de 80-90 km/h, dar temporar şi în celelalte regiuni, în special în cele vestice și estice, unde rafalele vor fi de 60-70 km/h.
Pentru mai multe detalii, urmăriți materialul de mai sus!