Utilajele de deszăpezire lucrează la foc continuu pentru a elibera şoselele. Odată cu zăpada, au venit şi problemele în trafic. O ambulanţă din Botoşani a fost aruncată într-un şanţ, după ce a fost lovită violent de o maşină scăpată de sub control.
Începând cu primele ore ale zilei de vineri (09 februarie), vântul se va intensifica în cea mai mare parte a Moldovei, cu viteze de 45…55 km/h, dar și pe crestele montane, unde temporar vor fi rafale de 65…70 km/h.
Mai ales pe parcursul zilei de vineri (09 februarie) intensificări temporare ale vântului se vor semnala și în regiunile sudice, sud-estice și centrale, cu viteze în general de 50…55 km/h.
"În funcție de evoluția probabilă a fenomenelor meteo, ANM a emis o atenționare cod galben, fenomenele vizate fiind ninsorile însemnate cantitativ. În toate zonele de munte va ninge, iar în regiunile din nord-est, cele nordice și centrale vor predomina ninsorile
În Carpații Orientali și în nordul Moldovei, Maramureș și în estul Transilvaniei sunt așteptate cantități de precipitații ce vor atinge 15-20 l/m2 și se va depune strat nou de zăpadă. Începând cu primele ore ale zilei de vineri, vântul se va intensifica în cea mai mare parte a Moldovei, cu viteze de 45 -55 km pe oră, dar și pe crestele montane, unde vor fi rafale de 65-70 km/h.
Pe parcursul zilei de vineri, vor fi intensificări temporare ale vântului. Vor fi și în regiunile sudice, sud-estice și centrale, cu viteze de 55-55 km/h”, a declarat meteorlogul ANM Oana Catrina.