A fost prăpăd în Capitală, după ce norii s-au dezlănțuit. Mai mulți copaci au căzut pe mașinile și străzile din București, în urma ploii torențiale de sâmbătă, iar echipajele Inspectoratului pentru Situaţiile de Urgenţă au intervenit rapid.
Potrivit ISU Bucureşti, copacii căzuţi sunt pe bulevardul Ghencea, şoseaua Mihai Bravu, Calea Vitan.
De asemenea, tot în Bucureşti se intervine la locuinţe unde s-a acumulat apă.
Începând de sâmbătă, de la ora 16.00, şi până luni, la ora 21.00, este în vigoare o atenţionare cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină. În acest interval, în zonele deluroase şi la munte, precum şi în Oltenia, Transilvania şi local în Muntenia, în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 25-30 de l/mp şi pe arii restrânse vor atinge chiar şi 50-70 de l/mp.